Danezii au început să voteze astăzi pentru alegerea unui nou parlament şi, conform tuturor sondajelor, alegerile ar urma să aducă opoziţia de centru-stânga la putere după zece ani de supremaţie politică a dreptei, informează Agerpres.ro citând AFP. Aproape patru milioane de votanţi trebuie să aleagă 179 de deputaţi pentru un mandat de patru ani. Puţin după deschiderea birourilor de vot, alegătorii se grăbeau să-şi exercite acest drept înainte de a merge la serviciu. Cele circa 1.600 de secţii de votare se vor închide la ora locală 20.00 (18.00 GMT), iar numărarea voturilor se va încheia în această noapte, la ora locală 1.00 (23.00 GMT).
Liderul social-democraţilor, Helle Thorning-Schmidt, considerat deja câştigător, ar urma să-i succeadă în funcţie premierului la final de mandat Lars Loekke Rasmussen, lider al coaliţiei de centru-dreapta. La sfârşitul lunii august, Rasmussen a anunţat organizarea acestor alegeri legislative şi, de atunci, campania electorală s-a concentrat pe politica economică necesară pentru scoaterea Danemarcei din criză. Din punctul de vedere al analiştilor, danezii au început să se sature de coaliţia minoritară care s-a putut menţine la putere în ultimii zece ani numai graţie acordurilor informale încheiate cu extrema-dreaptă, respectiv Partidul poporului danez (DF, Dansk Folkeparti), notează AFP.