Şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care trebuia să înceapă la ora 10.00, a fost suspendată din lipsă de cvorum. Premierul Victor Ponta a plecat, miercuri, de la Consiliul Superior al Magistraturii, el declarând că nu a fost întrunit cvorumul pentru a se lua act de demisia Monei Pivniceru, calificând situaţia ca fiind împotriva interesului justiţiei. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuia să se reunească la ora 10.00, potrivit programului anunţat, însă discuţiile nu au început încă, întrucât la sediul CSM au venit doar 14 din cei 19 membri ai CSM.
La şedinţa CSM nu pot participa Mona Pivniceru, care şi-a depus demisia din Consiliu, şi procurorul George Bălan, suspendat pentru că este cercetat într-un dosar penal.

