Știri de ultima orăActualitatePreţul vilelor, exprimat pe metru pătrat, a ajuns în sudul Capitalei sub cel al apartamentelor

Preţul vilelor, exprimat pe metru pătrat, a ajuns în sudul Capitalei sub cel al apartamentelor

Preţul vilelor din zona de vest a Bucureştiului, calculat pe metru pătrat, a ajuns la acelaşi nivel cu cel solicitat de proprietarii de apartamente, în timp ce în sudul Capitalei locuinţele la bloc sunt scoase la vânzare la preţuri mai mari decât ale caselor, potrivit unei analize a Imopedia.ro.

În sudul oraşului, preţul mediu cerut de proprietarii apartamentelor este de 930 euro pe metru pătrat, ceea ce înseamnă că s-a înregistrat o scădere de 29% comparativ cu prima lună a anului trecut şi de 5% faţă de iulie 2009. În ce priveşte casele, vilele vechi se vând mai ieftin decât apartamentele vechi, în această zonă proprietarii cerând 810 euro pe metru pătrat.

Autorii analizei afirmă, de asemenea, că în urma crizei imobiliare metrul pătrat pentru o vilă din vestul Bucureştiului este scos la vânzare la acelaşi preţ cu un apartament în aceeaşi zonă.

"Astfel, cumpărătorii din zonă se întreabă ce să cumpere: o casă la curte sau un apartament la bloc? Totodată se observă că în vestul Bucureştiului, preţul pe metru pătrat cerut de proprietari a scăzut sub pragul de 1.000 euro. Valori mai mici de 1.000 euro pe metru pătrat sunt întâlnite doar în sudul oraşului", se menţionează într-un comunicat al portalului imobiliar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU