Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a fost sesizată, ieri seară, prin numărul de urgenţă 112 că doljeanul C. Liviu Costel, de 47 de ani, din Mischii, a provocat scandal la domiciliul său şi că şi-a bătut soţia şi fiica.
Un echipaj mobil de jandarmi s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că persoana menţionată ameninţa cu un cuţit, cu lama de 13 cm., poliţistul aflat la faţa locului, care a intervenit pentru aplanarea conflictului şi adresa cuvinte şi expresii jignitoare la adresa membrilor familiei sale, cărora le-a provocat anterior vătămări corporale ce constau în plăgi tăiate la nivelul membrelor superioare.
Deoarece prin acţiunile sale tulbura grav ordinea şi liniştea publică, aducând atingere bunelor moravuri, jandarmii împreună cu poliţistul l-au încătuşat pe făptuitor şi l-au condus la Postul de Poliţie din comună pentru desfăşurarea activităţilor specifice în acest caz.
Bărbatul turbulent este cunoscut în zonă ca o persoană stăpânită de viciul beţiei, violentă, iar în anul 2006 a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru comiterea infracţiunii de ultraj.
Poliţiştii i-au întocmit celui în cauză acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cu privire la comiterea infracţiunii de ultraj, competenţa va fi declinată Parchetului de pe lîngă Judecătoria Craiova.
Dolj: Şi-a bătut soţia şi fiica şi l-a ultragiat pe poliţistul din localitate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei