Compania americană Ford poate susţine în ţara noastră investiţii mai mari de 675 de milioane de euro, în condiţiile în care guvernul român garantează credite de 400 de milioane de euro şi nu va percepe taxe pe profitul reinvestit. Gigantul american Ford va investi în România împrumutul în valoare de 400 de milioane de euro pe care divizia din Europa al companiei îl va solicita Băncii Europene de Investiţii (BEI), dar nu comentează intenţia statului român de a condiţiona acordarea unei garanţii guvernamentale pentru obţinerea acestui credit de reinvestirea în ţara noastră a profiturilor obţinute de fabrica de la Craiova.
În urmă cu câteva zile, Senatul României a aprobat acordarea unui ajutor de stat regional pentru Ford în valoare de 143 de milioane de euro pentru perioada 2008 – 2012.

