7.8 C
Craiova
sâmbătă, 7 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateEnel nu vede un motiv pentru care preţul energiei electrice ar trebui să crească în România, în 2009

Enel nu vede un motiv pentru care preţul energiei electrice ar trebui să crească în România, în 2009

Preşedintele Enel România, Matteo Codazzi, a declarat astăzi că nu vede un motiv pentru care preţul energiei electrice ar trebui să crească în acest an.

"Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) reacţionează independent pe baza informaţiilor din sectorul de distribuţie, furnizare şi, bineînţeles, de producţie. Ei vor determina preţul. Dar, ca şi comentariu general, nu văd un motiv pentru creşterea preţului la electricitate în acest an", a precizat Matteo Codazzi.

Ultima modificare a  preţului energiei electrice a fost operată de la 1 iulie 2008, când ANRE a anunţat că pentru populaţie electricitatea creşte cu 4, 4 %, şi pentru celelalte tipuri de consumatori a operat o creşterea medie este de 5,31%.

În sectorul de generare, Enel construieşte, împreună cu Global International 2000 şi Romelectro o termocentrală greenfield la Galaţi, cu o capacitate estimată la 800 MW. De asemenea, Enel a înfiinţat un consorţiu cu E.ON Kraftwerke GmbH (din Germania), care va participa, împreună cu Termoelectrica, în dezvoltarea unui proiect green/brownfield la Brăila. Enel deţine totodată o participaţie de 9,15% în compania de proiect care va construi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Enel dezvoltă şi proiecte de energie eoliană, în Dobrogea, în urma achiziţiei dezvoltatorului Blue Line, cu o capacitate totală de aproximativ 200 MW.

Cu 2,5 milioane clienţi, o reţea de 93.000 kilometri şi circa 5.500 angajaţi, Enel este cel mai important investitor privat în sectorul energiei electrice din România. Societatea operează în domeniul furnizării de energie electrică prin Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, iar pentru gestiunea şi modernizarea reţelei prin Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Distribuţie Muntenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS