Theodor Stolojan este un om cu o carieră fascinantă pentru orice sociolog din România. El şi Mugur Isărescu sunt singurele personalităţi publice din România, care se menţin între 30 şi 40% credibilitate din 1992 încoace.
Theodor Stolojan a fost prim-ministru şi a plecat din funcţie cu un indice de credibilitate mai mare decât cel cu care a venit. Nici măcar Mugur Isărescu nu a reuşit să-şi menţină credibilitatea în perioada în care a fost prim-ministru (anul 2000), deşi şi-a refăcut-o relativ repede, după ce a plecat înapoi la Banca Naţională. Singurul care l-a egalat în această performanţă pe Theodor Stolojan a fost Adrian Năstase, într-un cu totul alt context istoric.
Apoi Theodor Stolojan a plecat din ţară, a revenit ca manager la defunctul Grup Tofan, a intrat în cursa prezidenţială din 2000, unde s-a clasat pe un foarte onorabil loc trei, s-a apucat serios de politică în 2001, în PNL, a fost dat afară din PNL, a creat un alt partid, a devenit europarlamentar. Pe tot acest parcurs agitat din punct de vedere politic, credibilitatea sa a rămas neclintită, precum piramidele din Egipt.
Cariera sa politică este de invidiat. A fost prim-ministru în anii 1991-1992, când abia renăscutele partide politice nu puteau avea nici cea mai mică pretenţie de a şti cum să rezolve crizele tranziţiei. În această calitate a unificat cursul oficial al leului (undeva pe la 60 de lei pentru un dolar, aşa cum era stabilit de jurişti, dentişti şi ingineri) cu cursul pieţei libere (pe la 400 de lei pentru un dolar), eliminând dintr-o lovitură piaţa neagră a monedei naţionale şi creând premisele potolirii inflaţiei galopante. Când a intrat cu adevărat în politică, în vara anului 2000, şi-a asumat sarcina aproape imposibilă de a face din PNL un partid parlamentar. A dus PNL în parlamentul 2000 – 2004, după care s-a întors la viaţa lui privată. Nu a apucat să stea mult, pentru că liberalii l-au chemat înapoi. A luat partidul la 5% intenţie de vot în 2001 şi l-a dus la 20%, cât a avut PNL în sondajele care au precedat formarea Alianţei D.A. Spre meritul lor, liberalii au păstrat moştenirea Stolojan, chiar după patru ani de guvernare aventuroasă…
În toamna anului 2006, Theodor Stolojan împreună cu o mână de oameni sunt daţi afară din PNL. Cum se întâmplă la noi, dacă eşti dat afară înseamnă că ai un motiv de luptă, aşa că se apucă de formarea unui nou partid, numit Partidul Liberal Democrat. Duce şi PL-D în Parlamentul European, obţinând 8% la alegerile europarlamentare din 2007. Cu aceasta se întâmplă că Theodor Stolojan este singurul politician român care a dus două partide în două parlamente diferite: PNL în Parlamentul României, PL-D în Parlamentul European. Ştim alte exemple de politicieni care au scos două partide din parlament…
În decembrie 2008, este desemnat prim-ministru de preşedintele Traian Băsescu. Omul participă la câteva întâlniri, analizează – încet, profund, temeinic – situaţia şi refuză postul.
Am văzut multe în presa românească, de la odele de preamărire ale tagmei ziaristice la campanii finanţate metodic – de obicei cu bani puţini – împotriva unor oameni mai slabi de înger. Dar valul de mizerii, injurii, bănuieli şi supoziţii stârnit de renunţarea lui Stolojan la funcţia de prim-ministru, pus în paralel cu renunţarea la candidatura de preşedinte, a depăşit orice imaginaţie. Rar s-a putut vedea – chiar şi în presa mioritică – un asemenea jet de orori verbale cum am putut citi la sfârşitul lunii decembrie 2008.
Publicul însă a înţeles corect ceea ce a vrut Stolojan să se înţeleagă. Urma să se facă o alianţă care nu avea nimic de a face cu votul popular, o alianţă contra naturii, între oameni care, cu numai câteva zile înainte, nu se scoteau din epitete zoologice. Trebuie să ai un standard moral foarte coborât să accepţi că o persoană care te-a făcut în toate felurile patru ani să-ţi devină coleg de guvern, cum e cazul cu Dan Nica şi Emil Boc.
Poate că soluţia lui Băsescu, de a uni contrariile, se va dovedi bună, eficientă, corectă politic. Ea este însă incorectă moral. Iar la aceasta, Stolojan nu a vrut să participe.
De aceea îl iubeşte publicul şi mai abitir ca până acum.
