32.9 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriAngajatul român, exploatat şi sărac

Angajatul român, exploatat şi sărac

Munceşte pe rupte, fără prea mult spor şi este prost plătit. Acesta este portretul angajatului român, aşa cum reiese din studiile făcute în ultimele luni.

Aproape 90% din salariaţii din România susţin că fac zilnic ore suplimentare, iar 44,5% dintre aceştia au declarat că programul lor zilnic de lucru este de cel puţin zece ore, arată un sondaj efectuat de BestJobs, în rândul a 1.660 de persoane, în perioada 6 – 10 septembrie. Aceştia sunt angajaţi atât în firme de stat, cât şi în companii private şi au declarat că rămân peste program în fiecare zi, aproape o oră, în timp ce 29,7% dintre salariaţi se plâng de faptul că sunt nevoiţi să muncească în plus faţă de programul de lucru, între o oră şi două ore zilnic. Aproape jumătate dintre cei care stau peste program la serviciu, 44,5%, spun că lucrează în plus, în fiecare lună, cel puţin 40 de ore.

 

Orele suplimentare, o regulă nescrisă

 

Orele suplimentare nu se plătesc însă niciodată şi fac parte din fişa „neoficială“ a postului. Doar 17,1% dintre participanţii la sondaj au declarat că le sunt plătite întotdeauna orele suplimentare, în timp ce 15,8% spun că doar ocazional sunt recompensaţi de patroni pentru că lucrează zilnic peste program. 56,8% au afirmat că niciodată nu li s-au plătit orele suplimentare. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) susţin că asemenea cazuri sunt foarte greu de depistat, întrucât mulţi angajaţi nu fac plângeri împotriva patronilor pentru neplata orelor suplimentare. Cele mai multe firme sancţionate pentru aceste nereguli de inspectorii de muncă activează în construcţii, servicii, comerţ şi confecţii.

 

Sancţiuni pentru încălcarea drepturilor

 

Potrivit Codului Muncii, sancţiunile contravenţionale emise pentru încălcarea acestor drepturi, respectiv plata orelor peste program şi a pauzei săptămânale, sunt cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei.

La articolul 110 din Codul Muncii, se precizează că repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de opt ore pe zi, timp de cinci zile, cu două zile de repaus. Conform legii, orele suplimentare nu pot depăşi opt ore pe săptămână, adică o oră şi 36 de minute pe zi, deoarece art. 111 prevede că durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

 

Mult şi fără rost

 

Românii muncesc mult, dar nu şi cu folos. Un studiu dat publicităţii la începutul lunii septembrie arată că românii şi bulgarii au cel mai lung program săptămânal de lucru din Europa, media orelor de muncă fiind de peste 41,7 ore pe săptămână.

Conform Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă, salariaţii români lucrează cu aproape două ore mai mult decât media orelor de muncă din primele 15 state membre ale Uniunii Europene.

 

Salarii mici, profituri mari

 

Angajaţii români din mediul privat câştigă de nouă ori mai puţin decât nemţii, care au un salariu săptămânal mediu brut de 809 euro, potrivit unei analize realizate de Federaţia Angajatorilor Europeni.

Câştigul orar al unui angajat român este de 2,20 euro pe oră, în timp ce media salarială în Cehia şi Croaţia este de 5,10 euro pe oră. În Slovenia, ţara cu cel mai mare câştig salarial din Europa de Est, un angajat obţine, în medie, 5,80 euro pe oră.

Potrivit unei analize a PricewaterhouseCoopers (PwC), un salariat român aduce anual angajatorului un profit mediu de 400 de euro, de peste zece ori mai mic decât media europeană şi de două ori mai puţin decât media înregistrată la nivelul Europei Centrale şi de Est, unde indicatorul este de 850 de euro pe an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII