Vorbeşte despre România cu francezii. La sfârşitul fiecărei emisiuni pe care o realizează, invitatul său trebuie să înveţe un cuvânt sau o frază în limba română. Are 24 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Litere din Craiova. De doi ani este masterand la Universitatea din Bourgogne şi, de şase luni, prezintă „Les portraits de Roxana“, pe postul Dijon Premiere.
E şatenă, cu ochii verzi. Vorbeşte cald, cu un discurs coerent şi elegant. Dacă ai întâlni-o pe stradă, ai remarca un aer uşor străin, ca şi cum tânăra n-ar aparţine acestor locuri. Şi, într-un fel, nici nu mai aparţine. Pare plină de viaţă şi, cu siguranţă, simte că destinul îi surâde de ceva vreme. Nimic nu i-a picat din senin, însă. În 2003, după ce şi-a încheiat socotelile de patru ani la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, s-a înscris la Comunicare socială şi Relaţii publice la Universitatea din Craiova. „Acolo am avut prima întâlnire cu televiziunea, cu postul instituţiei. Când am vorbit prima dată în faţa camerei de luat vederi, am ştiut că asta vreau să fac şi pe viitor“, povesteşte Roxana Bulmez.
De-aici lucrurile s-au înlănţuit firesc. În 2006, în urma unui concurs, a plecat cu o bursă Erasmus la Universitatea din Bourgogne, specializarea Comunicare. A frecventat cursuri în franceză, engleză, italiană şi spaniolă. „Am aflat ceva despre contextul economic, juridic, cultural al mass-media europene şi americane, am învăţat despre evoluţia acesteia. Hotărâsem deja ce vreau să fac. Numai că, în Franţa, pentru a putea deveni jurnalist acreditat, este nevoie să urmezi o şcoală de profil sau un masterat în mass-media. Aşa că am decis să încerc şi m-am înscris la cursuri postuniversitare. Am primit şi o bursă şi acum sunt în anul doi“, adaugă Roxana.
Mândră de origini
Şcoală, televiziune. Pleacă dimineaţa de-acasă şi ajunge seara: „Nu am timp să lenevesc, dar nu mă plâng deloc. Îmi place viaţa mea aşa cum e“. Râde când îşi aminteşte de vizitele în România: „Săptămâna trecută am fost la piaţă şi mama a început să-mi spună ce să cumpăr. Tot copilul ei sunt, chiar dacă îmi port singură de grijă de ceva vreme“. Acasă nu vine foarte des, cam o dată pe an. „În ultima sesiune, mi se făcuse aşa dor de mama încât i-am spus că, dacă n-o văd, o să pic examenele“, povesteşte Roxana. Nici un minut nu s-a gândit însă să se întoarcă în ţară. Mai mult, în următorii ani se va înscrie la un doctorat, fără să renunţe la televiziune. Emisiunea „Les portraits de Roxana“ („Portretele Roxanei“), începută cu şase luni în urmă, îi este foarte dragă nu atât pentru că îi permite apariţia pe „sticlă“, cât pentru posibilitatea ce i-o oferă de a vorbi despre România, de a înfăţişa francezilor altă faţă a lumii din care vine: „Sunt mândră de originea mea. Nu mi-e niciodată ruşine să spun de unde vin. Iar cu invitaţii mei, de fiecare dată alţii – oameni din diverse domenii -, încerc să găsesc punţi de legătură între România şi Franţa. Am creat şi un fel de tradiţie. La final de emisiune, îl învăţ pe fiecare un cuvânt sau o frază în limba noastră. Este mult mai interesant aşa“, povesteşte Roxana.
O lume la picioare
E comunicativă şi deschisă. Se observă de la primele cuvinte. Nici cu străinii nu este altfel. „Mi-am făcut mulţi prieteni. Merg, atunci când am timp, la concerte, la teatru, la operă, la diferite evenimente. Cunosc mulţi oameni, fie studenţi, ca şi mine, fie din diverse domenii – economic, cultural, politic etc. De un an colaborez şi cu jurnalul local Le Bien Public. Nu am de ce să mă plâng“, afirmă tânăra de 24 de ani. Când are timp, Roxana scrie versuri, în română şi în franceză. De altfel, a şi publicat două volume şi două antologii, ultimele fiind tipărite la Paris şi Bordeaux. „Am avut şi norocul să călătoresc mult, iar Franţa este o sursă de inspiraţie continuă. Cu toate astea, n-aş putea spune acum dacă voi rămâne aici pentru totdeauna. Însă nici în România nu mă voi întoarce. Cel puţin, nu deocamdată. Revin de fiecare dată cu drag acasă, de sărbători, în vacanţă. Vin să îmi revăd prietenii şi părinţii, de care mi-este tare dor şi care mă susţin foarte mult. Dar e greu să aleg acum sau să spun încotro mă vor purta paşii în viitor“.
