Primul pas

Duminica, in centrul Bucurestilor, cind oamenii isi vad de ale lor, liderul PNTCD Victor Ciorbea a invitat mai multi lideri de opinie pentru a le asculta parerile cu privire la prezentul, trecutul recent si perspectiva anului 2004 pentru partidul pe care il conduce. Surprinzator de multa lume si de calitate la aceasta intilnire duminicala. S-au spus multe lucruri extrem de critice, s-au schimbat idei. Daca aceste opinii ar fi fost cerute mai din timp, cu siguranta PNTCD era in alt punct acum. Dar acest partid a avut totdeauna o incapacitate de a comunica. Posesor al unui trecut „glorios“, el a crezut ca e suficient sa moralizezi lumea, sa invoci amintirea lui Iuliu Maniu (de altfel, lider politic cu greselile lui, vezi alegerile din 1938 etc.), ca electoratul sa fie trecut de un frison dupa 45 de ani de comunism si sa voteze cum trebuie. In 1996, figura a tinut. In 2000, cind lumea a masurat distanta intre vorbe si fapte, s-a produs un dezastru. Intii de toate, pentru ca PNTCD a jucat rolul unui partid diferit, de salvator al patriei. S-a vazut repede ca nu e deloc un alt tip de partid, ci unul ca toate celelalte. Pur si simplu, un partid. Dimensiunea morala care i-a adus succesul era doar o ipocrizie. Actele de imoralitate, de coruptie, ineficienta, haosul au facut legea intre 1996-2000. Morala asa-zis crestina, vehiculata de la Cotroceni la Palatul Victoria si prin parlament, erau vorbe dulci de ametit prostimea. S-a vazut repede acest lucru, iar in 2000, electoratul a sanctionat. CDR-ul, dominat de PNTCD, a pierdut puterea pe mina sa, din cauza minciunilor in care s-a incurcat si a lipsei de raspundere. Una era pentru public si alta in culise. Morala crestina pentru ochii presei, adulterul prin vile de protocol. Austeritatea pentru presa. Afacerile pe picior prin cabinete plusate. Adevarul este ca nici unul dintre liderii CDR nu a luat in serios legatura cu morala. Fiecare si-a vazut strict de ale lui, de interese marunte, de capatuiala, de femei. Daca tot esti la putere, macar sa profiti! A fost gindul secret al celor mai multi dintre cei care s-au trezit la putere in 1996. De aici la colapsul din 2000 nu a fost decit un pas, o simpla chestiune de timp.

Intrebarea care se pune acum este: ce poate face PNTCD pentru a reveni in viata politica? Sa revina la discursul moral? Sa incerce astfel sa isi refaca vechiul electorat? Sau sa isi construiasca alta oferta politica? PNTCD este in cautarea celor cinci procente necesare pentru a intra in parlament. Daca va alege prima varianta, va avea de facut fata reprosurilor de imoralitate pentru perioada cit s-a aflat la guvernare. Liderii vechii coalitii, in cap cu ex-presedintele Constantinescu, continuind cu Muresan, Sirbu etc., ar trebui tot timpul sa se dezvinovateasca si sa se explice. Nici vorba sa mai faca propuneri sau sa se faca intr-un fel auziti. Asadar, cred ca rezolvarea ar fi o oferta politica noua. Intii de toate, figuri noi care nu amintesc de ipocrizia si contraperformanta din perioada cind CDR avea toate pirghiile puterii, de la presedintie, la guvern, din parlament, in judete. Sint si citiva oameni care nu s-au acoperit de oprobiul public. Ei ar trebui pastrati. Asadar, morala nu trebuie uitata, onestitatea politicianului este esentiala. Dar ea trebuie probata si nu facut din ea un slogan de campanie.

PNTCD ar trebui sa clarifice pentru cine face politica. Cu cine, interesele cui le apara? Este el un partid taranesc, cum arata sigla? Este un partid crestin? Inca nu stim. Prin politicile sale inca nu a aratat o aplecare speciala pentru tarani sau pentru acel electorat conservator, traditional atasat de valorile bisericii. Si atunci? O problema de maxima urgenta: care este, de fapt, identitatea PNTCD? Cui se adreseaza? Liderii acestui partid refuza, nu ne spun. Daca oferta sa politica nu va avea concretete, o adresa precisa, e greu de presupus ca va reveni in prim planul vietii politice. In fond, un partid este o masinarie antrenata sa cistige puterea prin alegeri democratice. Aici e cheia. La PNTCD se intimpla ceva in ultima vreme. Dupa doi ani de la esec exista o disponibilitate mai mare de a intra in dialog cu societatea. Un prim pas.