13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjUn gorjean si-a incendiat casa, dupa care si-a tras un glont sub barbie

Un gorjean si-a incendiat casa, dupa care si-a tras un glont sub barbie

Andrei Kiss, de 35 de ani, din comuna Stanesti, satul Alexeni, s-a impuscat ieri – dimineata dupa ce si-a incendiat propria casa. Barbatul a avut luni seara o discutie cu sotia sa, Maria Kiss. Andrei era nemultumit ca Maria nu putea face copii. Nici faptul ca sotia lucra la barul din sat nu il incinta prea tare. Cuprins de gelozie si negru de suparare ca nu poate avea un urmas, Andrei Kiss a luat hotarirea de a rezolva problema care il framinta. Acesta si-a scos mama in virsta de 70 de ani afara din casa si a dus-o in masina care era parcata in fata locuintei, dupa care a stropit cu benzina mobila si a dat foc casei. Apoi, tinarul a pornit linistit pe un deal din apropierea satului, unde s-a impuscat cu un pistol artizanal.

In urma cu mai multe luni, Maria Kiss s-a angajat la barul din satul Alexeni pentru a mai aduce un ban in casa, ambii soti fiind someri. Faptul ca femeia statea mereu la serviciu si in compania satenilor din Alexeni l-a nemultumit pe Andrei Kiss. Un alt motiv de nemultumire pentru Andrei era si faptul ca Maria adusese in casa un nepot pe care il ingrijea ca pe propriul copil. Cu toate ca vecinii il stiau om linistit si muncitor, Andrei Kiss, fost strungar la ROMCIM – LAFARGE, incepuse sa se comporte ciudat in ultima vreme, fiind mai tot timpul suparat pe sotia sa. Luni noapte, barbatul a avut o discutie cu aceasta, la care au asistat nepotul si mama sinucigasului, Floarea Kiss. Nimeni nu banuia insa ceea ce urma sa se intimple a doua zi, cind Andrei Kiss a plecat suparat prin sat ca sa le ceara vecinilor sai citiva litri de motorina sau benzina, pentru a merge cu tractorul la cimp. „A venit la mine de dimineata si l-am vazut ca avea asa o neliniste. Mi-a cerut motorina. Daca am vazut ca insista, am zis sa iau din masina nepotului meu benzina, ca motorina nu aveam, dar nu a vrut. A mers la alt vecin, la Simu, care i-a dat. I-a spus ca merge la cimp cu tractorul si omul l-a crezut. A luat cam 20 de litri. S-a dus acasa si a stropit peste tot prin camere. Am auzit ca mai cauta si niste butelii pe care voia sa le bage in casa. Avea si un nepot pe care l-a trimis la magazin dupa piine, iar pe maica-sa a bagat-o in masina care era parcata la poarta. Cind am vazut flacarile, am alergat si am chemat mai multi vecini sa stingem focul. El nu mai era“, a spus Maria Dijmarescu, vecina.

A ajuns pe deal cu bicicleta nepotului

Andrei Kiss si-a scos din casa mama, care este extrem de bolnava si care nu si-a dat seama ce intentiona sa faca fiul ei, dupa care a dat foc la casa. Barbatul a luat un pistol artizanal, confectionat chiar de el, fiind cunoscut in sat ca un om priceput, si a plecat cu bicicleta nepotului sau. Ajuns la un piriu, tinarul a abandonat bicicleta si a pornit spre un deal din apropiere. Andrei s-a intilnit pe drum cu Nicolae Mamara, un satean care pazea vacile, si i-a spus ca cineva incearca sa ii distruga casa. Barbatul a plecat nervos, urcind pe coama unui deal, unde si-a pus capat zilelor. Pompierii au sosit la fata locului pentru a scoate din casa mobila care inca fumega si pentru a impiedica reizbucnirea focului. Mariei Kiss nu-i venea sa creada ceea ce s-a intimplat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS