12.8 C
Craiova
sâmbătă, 21 martie, 2026
Știri de ultima orăOpiniiCFR ne-a scos fotbalul din cap

CFR ne-a scos fotbalul din cap

Duminică ne-am lovit de o echipă prea puternică pentru noi, asta-i realitatea şi trebuie s-o acceptăm. Am avut şi ghinionul că, din start, am primit acel eurogol din partea lui Eugen Trică, o execuţie de excepţie. Oaspeţii, această formaţie cosmopolită a CFR-ului din Cluj, au continuat să ne pună probleme, au avut şi alte ocazii de a mări avantajul, iar noi abia spre sfârşitul primei reprize ne-am revenit, când Dorel Stoica a egalat. La 1-1, Ştiinţa ar fi putut, cu puţină şansă, chiar să preia conducerea pe tabela de marcaj, Mitchell ratând din şase metri.

După o primă repriză echilibrată, a urmat a doua în care oltenii n-au mai reuşit să ţină piept tăvălugului de la CFR Cluj. Catastrofa a început imediat după pauză, Didi marcând pentru 1-2 în minutul 48, moment în care oltenii au căzut. Am asistat apoi la un fel de joc-şcoală între Craiova – Cluj, cu o Universitatea destul de neputincioasă. S-a terminat 1-3, Didi năruindu-ne toate speranţele. Adevărul este că echipa noastră a fost lipsită de inventivitate, nici un fotbalist nu a părut a fi în formă maximă. Probabil că şi presiunea asupra jucătorilor i-a făcut emotivi, cine ştie… Oricum, nu s-au exprimat la valoarea demonstrată în prima etapă.

Acest 1-3 cu CFR Cluj a semănat cu fragmente din meciurile din anul trecut, cu Dinamo, Poli Timişoara şi Steaua. Cum spuneam, trebuie să dăm Cezarului ce-i al… Cezarului, adică CFR Cluj a dovedit că este o echipă tare, care practică un fotbal peste ceea ce se joacă în România de azi. Cel puţin aşa se percep lucrurile după aceste prime trei etape din campionat.

Celelalte meciuri ale etapei a III-a n-au produs nici o surpriză. Se anticipa faptul că Dinamo nu va avea probleme la Piatra-Neamţ; ei şi-au permis chiar să facă scor cu oamenii lui „Pinalti“, administrându-le un 3-0 sec. Să-i vedem pe dinamovişti în această seară, cu Lazio. Pe „Olimpico“ nu va fi ca la Piatra-Neamţ!

Steaua nu străluceşte, dar câştigă meci de meci şi asta contează, nu? A marcat un gol superb acest Eric Bicfaldi şi Gică Hagi a răsuflat iarăşi uşurat, Steaua fiind pe primul loc. Steliştii par să aibă o misiune mai uşoară în cupele europene decât dinamoviştii; rămâne să ne convigem mâine seară şi de ei. Echipă de Cupa UEFA, Oţelul Galaţi a spart gheaţa şi în campionatul intern, obţinând sâmbătă prima victorie, 3-2 cu Unirea Urziceni, echipa lui Dan Petrescu fiind o formaţie care practică un fotbal modern. Rapid n-a deraiat la Cluj în faţa Universităţii, „studenţii“ ardeleni punând doar la început probleme elevilor lui Bergodi. A fost 1-0, dar s-a terminat 1-2, rapidiştii obţinând o victorie meritată şi ţinând aproape de plutonul fruntaş al campionatului. N-am văzut meciul Poli Timişoara – Pandurii 3-1, aşa că nu pot comenta doar declaraţiile acuzatoare ale gorjenilor. Ei se vaită că jucătorii gazdă au evoluat dur, iar faptul că trei fotbalişti de la Târgu Jiu au ajuns în spital ar părea că aşa este…

În încheiere, aş vrea să consemnez faptul că duminică, la inaugurarea lucrărilor de modernizare de la fostul „Central“, au fost invitaţi mulţi fotbalişti care au făcut glorie pentru Universitatea, începând cu Briac, din lotul Ştiinţei care a promovat în 1964 în Divizia A, însoţit de nea Ion Constantinescu, continuând cu unii componenţi ai „campioanei unei mari iubiri“ (1974), cu cei din Craiova Maxima şi cu campioana din 1991. La masa festivă, am pasat şi „driblat“ între noi, generaţii diferite… Au fost, printre alţii, Mitică Marcu, Victor Niculescu, Mircea Velea, Petre Purima, Grigore Ciupitu, Aurel Beldeanu, Costică Donose, Gheorghiţă Geolgău, Mircea Irimescu, Nae Ungureanu, Nicolae Negrilă, Silviu Lung, Gabriel Boldici, subsemnatul, Florin Prunea, Emil Săndoi şi inegalabilul Ilie Balaci. A fost frumos, chiar merită salutată o astfel de reunire de generaţii, colegii mei rugându-mă să scriu nepărat asta. Ceea ce am şi făcut, cu scuzele de rigoare dacă am omis pe cineva…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU