11.7 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025

Arhive Lunare: August, 2019

Două minore au dispărut dintr-un centru al DGASPC

Două minore de 13 și 16 ani, din Drobeta Turnu Severin, aflate în plasament s-au învoit la supreveghetor, fără a mai reveni până în prezent.

Locuri suplimentare pentru obținerea permisului de conducere

Prefectul județului Olt, Angela Nicolae, a aprobat astăzi,suplimentarea numărului de locuri pentru examinarea candidaţilor la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, cu un număr de 210 locuri.

Propunerile de miniştri: Gîrbovan, Fifor şi Valeca

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, luni, la Palatul Cotroceni propunerile de miniştri, decise în Comitetul Executiv al partidului de săptămâna trecută

Teoria lui Trump despre cum pot fi oprite uraganele

Preşedintele american Trump ar fi sugerat în mai multe situaţii ca armata Statelor Unite ar trebui să lovească cu bombe nucleare uraganele pentru a le opri înainte de a ajunge pe teritoriul american, conform unor surse citate de publicaţia americană Axios, potrivit adevărul.ro.

Şapte persoane decedate în urma accidentului aviatic din Mallorca

Cel puţin şapte persoane, au murit duminică în urma unui accident aviatic. Un elicopter şi un avion de mici dimensiuni s-au ciocnit în insula spaniolă Mallorca, au anunţat autorităţile locale, citate de Reuters.

Ploi torențiale și vijelii, luni, în jumătate de țară

Meteorologii au emis luni atenționări cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru 21 de județe din nordul, vestul și centrul țării.

Rusia a identificat izotopi radioactivi după explozia nucleară

Agenția de Meteorologie din Rusia a anunțat astăzi că a identificat izotopi radioactivi, stronțiu, barium și lantan, în testele efectuate după accidentul nuclear care a avut loc la începutul lunii august în nordul țării, la Severodvinsk, scrie Reuters, citând Interfax.

Apa cu porţia în comuna Cârcea

Compania de Apă Oltenia a anunţat că în perioada 27 august, ora 8.00 şi 30 august, ora 24.0,0, presiunea la apă va fi redusă în comuna Cârcea.

Ținutul Maratonului va fi în weekend la Râmnicu Vâlcea

Iubitorii de sport se întâlnesc, în perioada 31 august - 1 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, în Ținutul Maratonului, pentru o porție generoasă de mișcare în aer liber.

DIICOT, noi audieri în cazul Caracal

DIICOT face noi audieri în cazul Caracal. Aceștia au cerut expertizarea maşinii lui Gheorghe Dincă, suspectat de uciderea a două adolescente la Caracal, că a fost scanat solul din curtea casei acestuia şi că urmează scanarea zonelor cimentate şi zidite.

Gazeta de Sud

81,522FaniÎmi place
874CititoriConectați-vă
723CititoriConectați-vă
37,000AbonațiAbonați-vă