38.4 C
Craiova
sâmbătă, 9 august, 2025
Știri de ultima orăPoliticaInternationalDonald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni în Alaska ca să negocieze soarta războiului din Ucraina

Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni în Alaska ca să negocieze soarta războiului din Ucraina

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi omologul său rus, Vladimir Putin, se vor întâlni la 15 august, în Alaska, pentru a discuta despre viitorul războiului din Ucraina. Este prima întrevedere dintre cei doi lideri de la revenirea lui Trump la Casa Albă, informează Digi24.

Trump a anunţat vineri, pe reţeaua sa Truth Social, că „mult aşteptata întâlnire” cu Putin va avea loc pe 15 august.

Ulterior aceasta a fost confirmată de un purtător de cuvânt al Kremlinului, care a declarat că locaţia este „destul de logică”, având în vedere proximitatea relativă a Alaskăi faţă de Rusia. Purtătorul de cuvânt a adăugat că Trump a fost invitat în Rusia pentru un potenţial al doilea summit.

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea Ucrainei.

Prima întâlnire a celor doi liderii în ultimii șase ani

Anunţul întâlnirii a venit la doar câteva ore după ce Trump a semnalat că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze teritoriu pentru a pune capăt războiului, care a început cu invazia pe scară largă a Rusiei asupra vecinului său în februarie 2022.

Această întâlnire va fi prima între cei doi lideri din iunie 2019 în Japonia, la un an după summitul de la Helsinki, unde Donald Trump a avut un ton decisiv conciliant cu omul forte al Kremlinului.

utin nu a mai pus piciorul pe pământ american din 2015, în timpul preşedinţiei lui Barack Obama.

Trump: E necesar un schimb de teritorii 

Trump a menţionat vineri un posibil „schimb de teritorii” între Ucraina şi Rusia în cadrul unui viitor acord între cele două ţări aflate în conflict, fără a preciza progresele înregistrate pe această temă de părţile implicate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

  „Vor exista schimburi de teritorii în beneficiul fiecăreia, dar vom vorbi despre aceasta mai târziu sau mâine”, a declarat el la Casa Albă, adăugând că „este complicat, nu este chiar uşor”.

„Vorbim despre un teritoriu afectat de lupte de peste trei ani şi jumătate (…) vom recupera o parte din el”, a adăugat el, fără a da mai multe detalii.

Cum s-ar împărți teritoriile în urma unui acord

Putin vrea ca Ucraina să îi cedeze Rusiei întreaga zonă estică a Donbasului, precum și Crimeea, pe care forțele sale au anexat-o ilegal în 2014, au declarat surse pentru Bloomberg. Acest lucru ar necesita ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să ordone retragerea trupelor din regiunile Lugansk și Donețk, oferind Rusiei o victorie pe care armata sa nu a putut-o obține militar de la începutul invaziei pe scară largă din februarie 2022.

Un astfel de rezultat ar reprezenta o victorie majoră pentru Putin, care a căutat de mult timp negocieri directe cu SUA privind condițiile pentru încheierea războiului pe care l-a început în urmă cu trei ani, marginalizând Ucraina și pe aliații săi europeni. Nu este clar dacă Moscova este pregătită să renunțe la teritoriile pe care le ocupă în prezent, printre care se numără și centrala nucleară de la Zaporojia, cea mai mare din Europa.

Rusia ar opri ofensiva în regiunile Herson și Zaporojie din Ucraina, de-a lungul liniilor de front actuale, ca parte a acordului, au spus sursele. Ele au avertizat că termenii și planurile acordului sunt încă în curs de negociere și se pot schimba. Casa Albă nu a răspuns la solicitarea de a comenta.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a răspuns, de asemenea, la solicitarea de a comenta. Și Ucraina a refuzat să comenteze propunerile, arată Bloomberg.

Acordul vizează, în esență, înghețarea războiului, pregătirea terenului pentru un armistițiu și discuții tehnice privind un acord de pace definitiv, au declarat sursele. Statele Unite au insistat anterior ca Rusia să accepte mai întâi un armistițiu necondiționat, pentru a crea spațiu pentru negocieri privind încheierea războiului.

Citește și: Tânăr craiovean, arestat preventiv după ce a încălcat un ordin de protecție

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS