Președintele Donald Trump a anunțat duminică faptul că Marina Militară a SUA va începe să blocheze navele în Strâmtoarea Ormuz și să intercepteze orice navă care a plătit o taxă Iranului. Anunțul președintelui Americii vine la scurt timp după ce negocierile de pace dintre SUA și Iran au eșuat.
„Începând de acum, Marina Statelor Unite, cea mai bună din lume, va demara procesul de BLOCARE a tuturor navelor care încearcă să intre sau să iasă din Strâmtoarea Hormuz. La un moment dat, vom ajunge la o situație în care «TOȚI VOR AVEA DREPTUL SĂ INTRE, TOȚI VOR AVEA DREPTUL SĂ IASĂ», dar Iranul nu a permis acest lucru, spunând pur și simplu: «S-ar putea să existe o mină undeva pe acolo», despre care nimeni nu știe, în afară de ei. ACEASTA ESTE O EXTORCARE LA SCARĂ MONDIALĂ”, a scris Trump pe Truth Social, potrivit CNN.
Marina a primit instrucțiuni clare de la Trump
Trump a mai afirmat că SUA vor împiedica trecerea oricărei nave care a plătit o taxă Iranului și vor începe să îndepărteze minele din strâmtoare.
„De asemenea, am dat instrucțiuni Marinei noastre să caute și să intercepteze orice navă din apele internaționale care a plătit o taxă Iranului. Nimeni care plătește o taxă ilegală nu va avea trecere liberă în marea liberă. De asemenea, vom începe să distrugem minele pe care iranienii le-au amplasat în strâmtoare. Orice iranian care trage asupra noastră sau asupra navelor pașnice va fi ARUNCAT ÎN IAD!”, mai spune liderul de la Casa Albă.
Închiderea Strâmtorii Hormuz de către Iran a provocat turbulențe economice la nivel mondial, iar o condiție esențială pentru ca SUA să ajungă la un acord de pace cu Iranul a fost ca acesta să permită trecerea liberă prin această cale navigabilă.
Într-o a doua postare, Trump a reiterat chiar această condiție, spunând: „Așa cum au promis, ar fi bine să înceapă procesul de REDESCHIDERE RAPIDĂ A ACESTEI CĂI NAVIGABILE INTERNAȚIONALE!”

