Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) S-a aprins Lumina Sfântă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

(VIDEO) S-a aprins Lumina Sfântă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Lumina Sfântă de la Ierusalim, considerată un miracol al ortodoxiei, a fost primită la Mormântul Învierii Domnului din Ierusalim sâmbătă, 11 aprilie, în jurul orei 14.13. Ea va ajunge în România între orele 18.00 – 18.30.

Aprinderea Luminii Sfinte se întâmplă în fiecare an de Paște la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare. Atunci, deasupra Sfântului Mormânt, se spune că se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

„Lumina Sfântă a fost primită la Ierusalim. Credincioși creștini ortodocși din întreaga lume au participat cu puțin timp în urmă la ceremonia de primire a Sfintei Lumini, desfășurată la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim”, a anunțat Ambasada Israelului în România.

Sfânta Lumină, adusă în România cu un zbor privat

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara, între ora 18.00 și 18.30, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București. De acolo, Lumina Sfântă va fi împărțită delegaţilor eparhiilor BOR prezenţi la aeroport, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS