Un bărbat a murit, iar alte patru persoane au fost rănite într-un accidentului rutier produs vineri pe raza comunei hunedorene Sântămăria Orlea.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că accidentul s-ar fi produs pe fondul nerespectării semnificației indicatorului „Oprire”. Au fost implicate două autoturisme, iar după impact unul dintre ele s-a răsturnat în afara părții carosabile. Bărbatul de 74 de ani care a murit a fost găsit inconștient și încarcerat.
„Potrivit primelor cercetări, accidentul a avut loc în jurul orei 15:00, după ce un bărbat de 73 de ani, din comuna Sântămăria-Orlea, aflat la volanul unui autoturism care circula pe un drum comunal, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „oprire” la intersecția cu DN 66. Acesta ar fi pătruns în intersecție fără a acorda prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Pui, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, șoferul de 73 de ani și-a pierdut viața. Alte patru persoane au fost rănite: un minor de 15 ani, pasager în primul autoturism, din Sântămăria Orlea; un adolescent de 17 ani, din aceeași localitate; conducătorul auto de 28 de ani; o femeie de 27 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism (ambii din comuna Pui). Răniții au fost transportați la Spitalul Municipal Hunedoara și Spitalul Municipal Deva pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Citește și: Vânzătoare, bătută de un bărbat care își pierduse portofelul în magazin

