Un taximetrist a fost găsit mort în mașină, în această dimineața, pe o stradă din Sectorul 1. Primele date indică faptul că a suferit un infarct.
‘Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, în jurul orei 08:45, cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit fără semne vitale într-un autoturism de serviciu tip taxi, parcat pe o stradă din Sectorul 1.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 61 de ani.
În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, din nefericire, a fost declarat decesul acesteia. Din primele date, decesul bărbatului ar fi survenit din cauze medicale, respectiv stop cardio-respirator’, a transmis Poliția Rutieră a Capitalei, potrivit Agerpres.
Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Se fac în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citeşte şi: Alertele meteo au fost prelungite. Zonele care rămân sub avertizare meteo

