Un incendiu a izbucnit, cu puțin timp în urmă, la compartimentul motor al unei autoutilitare frigorifice, aflate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
La fața locului au intervenit rapid două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, cu două autospeciale de stingere. Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele în care a fost găsit, împiedicând extinderea acestuia la restul vehiculului.
„Intervenția a fost una promptă, incendiul manifestându-se la compartimentul motor. A fost lichidat rapid, iar la fața locului au fost luate și măsuri de apărare împotriva incendiilor, pentru siguranța zonei”, au transmis reprezentanții ISU Mehedinți.
Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.
Citește și: Tragedie pe șosea: Un container a căzut peste o mașină. Accident mortal la Florești, Mehedinți