28.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 iunie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentSalvamontiștii au avut de lucru în ultimele 24h! Au găsit și o persoană decedată pe munte

Salvamontiștii au avut de lucru în ultimele 24h! Au găsit și o persoană decedată pe munte

Opt persoane au fost salvate în urma intervenţiilor salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore, două dintre acestea fiind transportate la spital cu ambulanţe. O altă persoană a fost găsită decedată.

Salvamont România a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 10 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Astfel, s-au primit 3 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 2 apeluri pentru Salvamont Maramureş şi câte unul pentru Salvamont Brezoi, Salvamont Vâlcea şi Salvamont Olăneşti, Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, Salvamont Dâmboviţa, Judeţul Vaslui.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 8 persoane. Dintre acestea, 2 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital. Din păcate, o persoană a fost găsită decedată şi a fost predată Serviciului IML”, au specificat salvamontiştii, conform Stirileprotv.

Citește și: Atentat sinucigaș în Pakistan! Nu mai puțin de 16 soldați au fost uciși

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS