Știri de ultima orăLocalDoljZece inculpaţi, în arest pentru trafic de migranţi

Zece inculpaţi, în arest pentru trafic de migranţi

Instanţele de judecată au prelungit mandatele de arestare preventivă emise în ianuarie, pe numele a zece persoane acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi și trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Alţi zece inculpaţi din acest dosar sunt cercetaţi sub control judiciar. Potrivit anchetatorilor, inculpaţii au preluat din Bulgaria aproape 200 de migranți şi i-au transportat în Germania, prin România.

Procurorii DIICOT au explicat că membrii grupării au acţionat încă din anul 2019.

„În concret, membrii grupului care acționau pe teritoriul Bulgariei au îndrumat/călăuzit și transportat ilegal migranți până la frontiera Bulgariei cu România. Aici, aceștia au fost preluați de membrii grupului care acționau pe teritoriul României, fiind ajutați să traverseze cu ambarcațiuni fluviul Dunărea, în zona de sud a județului Dolj. Pe teritoriul României, migranții erau transportați, într-o primă etapă, pe jos și, ulterior, cu ajutorul unor autoturisme, fiind adăpostiți în imobilele deținute de membrii grupului. În final, aceștia erau îmbarcați în tiruri/autoturisme și transportați până în zona Timișoarei.
Migranții erau dispuși să plătească sume cuprinse între 8.000 și 13.000 de euro pentru a ajunge în state din Europa de vest (în special Germania)”, au explicat anchetatorii.

Sirieni depistaţi în comuna Bistreţ, Dolj

Procurorii DIICOT au mai precizat că au fost documentate opt transporturi, prin care au fost introduşi în România 182 de migranți. Ultimul transport a fost depistat la data de 13 ianuarie, când poliţiştii de frontieră au oprit pe raza localităţii Bistreţ un grup format din 21 de cetăţeni sirieni.

În urma percheziţiilor făcute la domiciliile suspecţilor, au fost ridicate patru autovehicule, 38.100 lei, 22.465 euro, un pistol de calibru 9 mm, un revolver, stații de emisie-recepție şi sisteme informatice.

Zece inculpaţi, în arest pentru trafic de migranţi

Pe data de 18 ianuarie, procurorii au cerut şi obţinut arestarea prevetivă a unui număr de 21 de inculpaţi. Mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Dolj. Hotărârea instanşei a fost contestată de inculpaţi la Curtea de Apel Craiova. Instanţa a respins acţiunile formulate de zece inculpaţi, iar alţi zece au fost plasaţi sub control judiciar. Faţă de un alt inculpat, un cetăţean bulgar, nu a fost luată nici o măsură preventivă.

Ulterior, în februarie, Tribunalul Dolj a prelungit cu 30 de zile mandatele de arestare emise pe numele celor zece inculpaţi. Aceştia din urmă au contestat hotărârea instanţei la Curtea de Apel Craiova. Săptămâna trecută, judecătorii le-au respins contestaţiile ca nefondate. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS