Irlanda va organiza la data de 4 octombrie un referendum având ca temă desfiinţarea Senatului, informează Agerpres.ro. Desfiinţarea Camerei superioare a Parlamentului este susţinută de guvernul de coaliţie şi o parte a Opoziţiei, însă rezultatul consultării populare se anunţă mai puţin zdrobitor decât se prevăzuse. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, 50% dintre alegători doresc dispariţia Camerei superioare, însă mulţi sunt în continuare indecişi.
Spitalul de Urgenţă Craiova, pe locul 10 în topul celor mai apreciate centre medicale publice
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova ocupă locul 10 în topul celor mai apreciate centre medicale publice din România. Acesta este rezultatul unui clasament realizat în urma unui studiu desfăşurat de Exact Cercetare şi Consultanţă, în colaborare cu Link Resource, comandat de Institutul Aspen România şi prezentat presei cu ocazia Bucharest Forum, se precizează într-un comunicat.
Dacă în luna februarie a acestui an, pacienţii au clasat Spitalul Universitar Bucureşti pe poziţia numărul 1 în topul spitalelor publice, urmat de Spitalul Militar Central şi Spitalul de Urgenţă Floreasca, în luna septembrie, acest top a suferit modificări. Astfel, în momentul de faţă, Spitalul de Urgenţă Floreasca a urcat pe locul 1, în timp ce Spitalul Militar Central rămâne în continuare pe cea de-a doua poziţie, iar Institutul Clinic Fundeni a urcat de pe poziţia 6 pe poziţia numărul 3. Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a fost clasat pe locul 10 în preferinţele pacienţilor.
De asemenea, topul clinicilor private arată diferit în acest moment, comparativ cu luna februarie 2013. MedLife şi-a menţinut poziţia de leader, în timp ce Regina Maria a surclasat Medicover, care acum figurează pe locul 3.
Pacienţii oferă recompense financiare personalului medical
În afară de stabilirea unei clasificări a unităţilor medicale în funcţie de preferinţele pacienţilor, o concluzie importantă a studiului a fost aceea că 62% din populaţie oferă recompense financiare personalului medical pentru a beneficia de mai multă atenţie în timpul îngrijirilor medicale. „Dacă 15% dintre pacienţi recompensează personalul medical cu sume cuprinse între 50-100 lei, 28% dintre aceştia oferă sume mult mai mari, ce variază între 100 – peste 200 lei, pentru a se asigura că serviciile medicale primite corespund nevoilor lor”, se arată în rezultatele studiului.
Studiul citat a fost iniţiat la începutul acestui an şi, ca urmare a interesului exprimat, va fi realizat trimestrial, pentru a surprinde dinamica preferinţelor populaţiei cu privire la sistemului medical şi farmaceutic din România.
Studiul conţine date extinse privind serviciile medicale şi asistenţa farmaceutică, oferind informaţii pe regiuni geografice, categorii demografice, preferinţele consumatorilor pentru instituţiile medicale publice şi private, percepţiile acestora în legătura cu serviciile oferite atât de medic, cât şi de farmacist şi topuri ale instituţiilor medicale pe diferite tematici abordate în studiu.
Siria: Cel puţin 30 de morţi şi sute de răniţi, într-un atentat la periferia Damascului
Cel puţin 30 de persoane au murit şi câteva sute au fost rănite în urma unui atentat cu maşină-capcană comis astăzi în apropierea unei moschei din localitatea Rankus, de la periferia capitalei siriene Damasc, informează Agerpres.ro citând AFP. Preşedintele Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH, organizaţie nonguvernamentală cu sediul la Londra), Rami Adelrahman, a declarat pentru agenţia de presă EFE că printre cei morţi se află civili şi rebeli sirieni.
Potrivit AFP, care citează OSDH şi militanţi din zonă, o maşină a explodat în apropierea unei moschei de la marginea acestei localităţi cu populaţie sunită, ostilă regimului lui Bashar Al-Assad. Militanţi din Rankus au lansat pe reţeaua de socializare Facebook un apel, cerând locuitorilor să „nu se reunească”, de teama unui nou atac.
Liga a III-a, seria 3
Etapa a 5-a: astăzi, ora 17.00: Viitorul Domneşti – CS Vişina Nouă, Concordia 2 Chiajna – Inter Clinceni, Dinamo 2 Bucureşti – CS Baloteşti, Juventus Bucureşti – CS Apa Craiova, Metaloglobus Bucureşti – FC Balş; mâine, ora 17.00: CS Tunari – CS Podari.
Clasament: 1. Dinamo 2 Bucureşti 10 puncte (golaveraj 9-4), 2. Juventus Bucureşti 9 (12-6), 3. CS Baloteşti 9 (5-3), 4. CS Vişina Nouă 7 (8-4), 5. FC Balş 7 (6-5), 6. CS Apa Craiova 7 (6-5), 7. Viitorul Domneşti 6 (4-6), 8. Metaloglobus Bucureşti 5 (5-5), 9. CS Tunari 4 (6-7), 10. Inter Clinceni 3 (7-10), 11. CS Podari 0 (3-8), 12. Concordia 2 Chiajna 0 (2-10).
IGPR va beneficia de un sistem informatic ce va reduce costurile administrative cu 20%
Inspectorul General al Poliţiei Române, chestor şef Petre Tobă, a prezentat astăzi un sistem informatic care va permite reducerea costurilor administrative ale Poliţiei cu circa 20%, informează Agerpres.ro. Sistemul va fi implementat în primă fază la nivelul Inspectoratului General (IGPR), al Poliţiei Capitalei şi al Şcolii de Poliţie de la Câmpina. „Proiectul facilitează accesul la informaţie pentru toate nivelurile de management, asigurând o radiografiere a tuturor resurselor disponibile şi reducerea costurilor administrative cu un procent de circa 20%. Totodată, la finalul implementării acestui proiect, vom reuşi inclusiv o diminuare a numărului poliţiştilor care sunt încadraţi în structurile de suport”, a declarat Petre Tobă.
„Toate datele care până acum erau scrise în tabele, în fişe, vor fi introduse în acest sistem electronic, putând fi monitorizate de către factorii de decizie în acest sistem electronic. Avem peste 55.000 de poliţişti, avem un parc auto de peste 10.000 de autospeciale, avem câteva zeci de mii de calculatoare şi servere, pentru fiecare se întocmeşte câte o fişă de către departamentul de resort. Acum, acest sistem asigură în mod automat distribuirea şi utilizarea integrată a datelor procesate de fiecare departament în parte”, a mai spus Petre Tobă. El a explicat că datele vor putea fi folosite de departamentul financiar inclusiv pentru generarea drepturilor salariale şi sunt disponibile formaţiunilor de logistică pentru repartizarea către poliţişti a dotării necesare – echipament, calculatoare, autospeciale sau partea de mobilier.
Inspectorul General al Poliţiei Române a precizat că proiectul, demarat în anul 2011, a beneficiat de un buget de 13.959.000 lei fără TVA, 85% reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar 15% fiind partea de cofinanţare din bugetul Poliţiei Române.
Ministrul Agriculturii: Amenzile pentru evaziunea fiscală la pâine au crescut de zece ori
Valoarea amenzilor aplicate producătorilor de pâine care au continuat să practice evaziunea fiscală a crescut de zece ori, comparativ cu perioada anterioară reducerii taxei pe valoarea adăugată (TVA), informează Agerpres.ro citând o declaraţie a ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a precizat că multe dintre firmele care au încălcat legea au fost depistate cu sprijinul patronatelor din morărit şi panificaţie. În cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu mai mulţi producători agricoli şi primari din judeţul Hunedoara, ministrul Agriculturii a menţionat că există premisele pentru ca evaziunea fiscală din panificaţie să scadă.
În ceea ce priveşte reducerea preţului la pâine, ministrul Agriculturii a afirmat că 80% dintre marile centre de vânzare au decis să adopte această politică de vânzare imediat ce a scăzut şi TVA. El a precizat că instituţia pe care o conduce nu poate obliga producătorii să reducă preţul la pâine, apreciind însă că acest lucru se va întâmpla în baza principiilor concurenţei de piaţă.
Studenţii străini revin în grădiniţele din Craiova
AIESEC Craiova readuce în această toamnă internaţionalismul în grădiniţe, prin intermediul proiectului „International Kindergarten”, a anunţat organizaţia printr-un comunicat. Proiectul presupune prezenţa în grădiniţe a trei studenţi străini cu experienţă pedagogică, tinerii urmând să ia locul educatorilor şi să creeze activităţi interactive despre educaţie culturală pentru copii.
Proiectul dezvoltat de AIESEC în parteneriat cu Clubul de Engleză „Fly High” este o nouă versiune a proiectului Global Kindergarten, care a devenit un proiect naţional. Acesta are ca scop dezvoltarea interesului şi curiozităţii copiilor de grădiniţă asupra altor culturi, dar şi asupra limbilor străine, proiectul vizând, de asemenea, îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbă engleză a participanţilor. „International Kindergarten” se va desfăşura în acest an în două ediţii: prima se va desfăşura între 30 septembrie şi 2 noiembrie, iar cea de-a doua între 11 noiembrie şi 22 decembrie.
Activităţile didactice vor fi implementate într-un mod interactiv, non-formal şi uşor de înţeles pentru copii, cu sprijinul cadrelor didactice din cadrul grădiniţelor implicate. Cele cinci sesiuni săptămânale vor avea ca teme principale descoperirea diferenţelor culturale, educaţia lingvistică (limba engleză şi limba maternă a studentului străin), regulile de comportament în societate, educaţia artistică (muzică, desen, teatru, dans), sănătatea şi nutriţia, dar şi educaţia ecologică.
Astfel, timp de şase săptămâni, copiii vor putea interacţiona cu internaţionali din Brazilia, Egipt şi Malaezia. Grădiniţele care au acceptat invitaţia de a face parte din proiectul International Kindergarten sunt Grădiniţa „Căsuţa cu Poveşti”, Grădiniţa „Nicolae Romanescu”, Grădiniţa „Joylight” şi Grădiniţa „Traian Demetrescu”.
Pentru ediţia a doua, grădiniţele care doresc sa primească un student internaţional cu experienţă pedagogică, care să predea preşcolarilor, o pot contacta pe coordonatoarea proiectului, Adina Ciurea, la numărul de telefon 0748349824.
Concursul pentru ajutorul de minimis, mutat la Departamentului pentru IMM-uri
Guvernul ar putea retrage concursul pentru ajutorul de minimis din responsabilitatea Ministerului Finanţelor, pentru a-l muta la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (IMM), Turism şi Mediu de Afaceri, coordonat de Maria Grapini, informează b1.ro. Decizia vine după scandalul iscat la depunerea proiectelor, când au existat suspiciuni de blat pentru că site-ul Finanţelor a fost îndisponibil mai multe ore.
„Având în vedere disfunctionalităţile apărute în modul de derulare a procedurii de înregistrare on-line pe pagina web a Ministerului Finanţelor Publice, din data de 28.08.2013, a cererilor de acord pentru finanţare în baza H.G. nr. 274/2013. cu modificările şi completările ulterioare, a fost emis Ordinul vice priministrului, ministrului Finanţelor Publice şi ministrului delegat pentru Buget nr. 1485 din data de 04.09.2013, conform căruia procedura de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanţare şi Lista cererilor de acord pentru finanţare înregistrate on-line se anulează. Urmare a discuţiilor derulate cu reprezentanţii mediului de afaceri şi cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, s-a decis implementarea schemei de ajutor de minimis instituită prin H.G. nr. 274/2013, cu modificările şi completările ulterioare, de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului, publicată de HotNews.
Guvernul mai anunţă că noua sesiune de înscriere on-line va fi deschisă timp de zece zile calendaristice.
Summitul NATO din 2014 va avea loc în Marea Britanie
NATO îşi va desfăşura următorul summit în Marea Britanie, în 2014, fiind prima dată când această ţară găzduieşte întâlnirea la nivel înalt a Alianţei în ultimii 20 de ani, informează Agerpres.ro citând Associated Press şi Reuters. „Salut cu căldură oferta făcută de guvernul Regatului Unit de a găzdui summitul NATO din 2014, care a fost salutată şi acceptată de aliaţi”, a afirmat într-un comunicat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen. Data summitului, la care sunt invitaţi liderii de stat sau guvern ai celor 28 de membri NATO, nu a fost stabilită încă.
La rândul său, premierul britanic David Cameron a afirmat că summitul de anul viitor va reprezenta un moment important în istoria alianţei, în contextul în care misiunea NATO în Afganistan se apropie de sfârşit. Marea Britanie a găzduit ultima oară summitul NATO în 1990, în vremea în care Margaret Thatcher era prim-ministru, iar Războiul Rece se apropia de sfârşit.
Summiturile Alianţei Nord-Atlantice se organizează, de obicei, odată la doi ani. Ultimul a avut loc la Chicago, în 2012.
Bilanţul seismului din Pakistan a ajuns la 515 morţi
Bilanţul victimelor cutremurului din sud-vestul Pakistanului a ajuns la 515 morţi, a declarat astăzi un responsabil local, în condiţiile în care atacurile insurgenţilor îngreunează eforturile de salvare, iar supravieţuitorii se plâng de lipsa adăposturilor, informează Agerpres.ro citând Reuters. Babar Yaqoob, secretarul şef al provinciei Balucistan, a făcut public noul bilanţ în timpul unei vizite în regiunea Arawan, distrusă de cutremurul cu magnitudinea 7,7 care s-a produs marţi. Echipele de salvare încă descopereau trupuri neînsufleţite în casele ale căror pereţi şi acoperişuri s-au prăbuşit. În satul Labash, în apropiere de Arawan, au fost distruse peste jumătate din cele 3.000 de case.
Regiunea aridă este un bastion al insurgenţilor separatişti din Frontul de eliberare a Balucistanului (BLF), care au tras de două ori asupra elicopterelor ce transportau oficiali militari responsabili cu gestionarea dezastrului, informează agenţia de presă Reuters.
Potrivit unor surse militare, ieri, elicopterul preşedintelui Autorităţii pakistaneze pentru gestionarea dezastrelor, Saeed Aleem, a fost vizat de două rachete care şi-au ratat ţinta, iar astăzi au fost trase focuri de armă asupra a două elicoptere care transportau ajutoare. Rebelii, care au ucis mulţi civili şi membri ai forţelor de securitate, luptă pentru independenţa faţă de Pakistan. Ei acuză guvernul central de furt din bogatele rezerve de minereuri din regiune şi forţele de securitate de încălcări ale drepturilor omului la scară largă.