Sute de craioveni s-au înghesuit, vineri dimineaţă, la primele ore, în faţa hipermarketului Lidl din localitate, acolo unde s-au anunţat reduceri de preţ la mai multe produse electrocasnice. Cozile de sute de persoane s-au format cu mult înainte de deschiderea magazinului, conform Mediafax. Oamenii s-au îmbulzit pentru a cumpăra tigăi şi oale reduse până la 70 la sută din preţul iniţial.
De la 100 de lei, produsele au putut fi achiţionate şi la preţuri de 29,99 de lei. Stocul de tigăi şi oale a fost vândut în mai puţin de 30 de minute de la deschiderea uşilor hipermarketului.
Craiova: Înghesuială la Lidl, pentru tigăi şi oale la preţ redus
Elevii români pot studia pe perioadă limitată în străinătate prin intermediul unui program de mobilitate preuniversitară
Elevii români care vor să studieze pe o perioadă limitată la un liceu public din străinatate se pot înscrie în programul de mobilitate preuniversitară Highschools începând cu 1 decembrie, informează Agerpres.ro. Prin intermediul acestui program, elevii de peste 15 ani din România pot studia o perioadă ce poate dura între o lună şi un an academic într-un liceu public din aproape orice ţară de pe glob. Coordonatorul programului desfăşurat de Internaţional Education Center România, Mihai Timofte, precizează că o asemenea experienţă este formatoare pentru elevii participanţi, în sensul că îi echipează cu un set de abilităţi care le permite să se dezvolte personal într-un mediu multicultural. „Elevii au şansa să cunoască cultura locală prin interacţiune directă şi continuă, întrucât elevii admişi în program sunt cazaţi într-o familie locală din oraşul în care vor studia, astfel încât familia de acasă va fi înlocuită temporar cu familia gazdă”, a spus Mihai Timofte.
Pentru a fi eligibili, elevii trebuie să aibă peste 15 ani, rezultate bune la învăţătură, cunoştinţe medii de limba engleză şi să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate la interviul care reprezintă o parte esenţială a procedurilor de selecţie. Programul este acreditat de Ministerele Educaţiei din ţările în care elevii studiază, iar anul petrecut în străinătate se echivalează în România.
Potrivit comunicatului citat, costurile unui asemenea program variază în funcţie de ţară, între 7.000 şi 10.000 de euro pe an. „Suma îi asigură elevului cazarea în familia-gazdă, asigurarea medicală obligatorie, transferul de la cel mai apropiat aeroport în oraşul în care va studia, precum şi rapoarte lunare referitoare la activitatea sa şcolară. Termenul limită de aplicare pentru elevii care doresc să participe în program este cu patru luni înainte de începerea perioadei de studiu, însă din cauza numărului limitat de locuri acordat anual elevilor români, aplicanţii sunt încurajaţi să se înscrie cât mai curând”, se arată în comunicat.
Premierul bulgar, anchetat pentru că vrea să dea afară funcţionari care protestează
Biroul Procuraturii din Sofia şi Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) îl anchetează pe premierul bulgar Plamen Oreşarski, după ce a declarat că este necesar ca funcţionarii publici care participă la proteste să fie daţi afară. Anunţul a fost făcut de către procurorul-şef Sotir Ţaţarov, relatează site-ul Novinite.com. citat de Mediafax.
El a refuzat să ofere vreun detaliu, argumentând că doreşte să respecte confidenţialitatea şi să nu afecteze procedurile în curs, dar a subliniat că rezultatul anchetei va fi anunţat în mod public. Premierul Plamen Oreşarski a făcut declaraţia respectivă la jumătatea lui noiembrie, adăugând că autorităţile colectează date „operative” cu privire la cei care au participat la demonstraţii împotriva Cabinetului său, susţinut de către socialişti.
Acest lucru a determinat Asociaţia pentru Integrare Europeană şi Drepturile Omului şi fostul partid de guvernare Cetăţeni pentru Dezvoltarea Bulgariei (GERB) să-l sesizeze pe Ţaţarov. GERB a informat totodată Comisia Europeană (CE). Oreşarski şi-a slăbit poziţia câteva zile mai târziu, afirmând că funcţionarii statului pot participa la proteste antiguvernamentale, dar numai în afara programului, deoarece atunci când participă la asemenea mitinguri în timpul programului „sabotează” instituţiile.
Băsescu: UE a trecut Prutul
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, după summit-ul de la Vilnius, că Uniunea Europeană (UE) a trecut Prutul, iar astăzi Republica Moldova a făcut un prim pas, dar drumul este lung până la atingerea obiectivului de a fi membri ai UE, informează Mediafax.
Declaraţiile preşedintelui:
„Uniunea Europeană a trecut Prutul, ceea ce are semnificaţii cu privire la forţa şi atractivitatea UE. Acest lucru ne încurajează să sperăm că ţări precum Republica Moldova vor deveni mai devreme sau mai târziu ţări ale Uniunii Europene.
România a semnat acordul de asociere în 1993, acord care a fost ratificat în 1995.
Astăzi Republica Moldova a făcut un prim pas, dar drumul este lung până la atingerea obiectivului de a fi membri ai UE. Dincolo de entuziasm, aş vrea să domnească realismul. Susţinerea mea a fost pentru eficienţă, adică până se termină mandatul actualului Parlament European, trebuie modificat amendamentul care să permită libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova în statele UE.
Republica Moldova nu se poate îndrepta către uniunea eurasiatică din punct de vedere cultural. Vreau să cred că dincolo de partide, populaţia va opta pentru soluţia europeană.
Republica Moldova s-a înscris pe un drum greu, dar care îi garantează şanse şi prosperitate.
Un subiect important a fost Ucraina. Toate statele membre au ridicat orice condiţionalitate legată de semnarea celor două acorduri de către Ianukovici, dar senzaţia pe care am avut-o a fost că domnul venise la un târg. Ori în UE principiile nu se târguiesc. Se acceptă şi esti un partener al UE sau nu se acceptă şi nu poţi fi partener. Sper ca Ianukovici să fi înţeles că principiile UE nu se negociază şi că acordurile rămân pe masă, deschise semnării, cu condiţia respectării tuturor condiţiilor şi criteriilor”.
Restricţii de circulaţie în centrul municipiului Craiova
Având în vedere manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, în centrul municipiului Craiova, în vederea desfăşurării ceremoniei publice care va avea loc în Piaţa A.I. Cuza este necesar să fie instituite unele restricţii temporare de circulaţie, astfel:
În data de 1 decembrie, în intervalul orar 8.00 – 12.00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum:
– Str. Popa Şapcă;
– Str. A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş;
– Str. Theodor Aman, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Olteţ şi intersecţia cu str. A.I. Cuza;
– Str. Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza.
CFR Călători introduce un nou serviciu pe ruta Bucureşti – Budapesta – Viena
Începând din data de 1 decembrie 2013, CFR Călători introduce un nou serviciu zilnic de transport internaţional, pe ruta Bucureşti – Budapesta – Viena şi retur, informează CFR Călători într-un comunicat.
Trenul internaţional DACIA este format din vagoane de dormit, vagon cuşetă, vagoane clasă şi vagon restaurant, oferind pasagerilor standarde înalte de confort şi siguranţă. Preţurile legitimaţiilor internaţionale de călătorie încep de la 39 euro pe sens, pentru o călătorie Bucureşti – Viena, la vagonul de clasa a II-a. Călătorii care circulă cu vagoanele de dormit şi cuşetă beneficiază de mic dejun, inclus în preţul biletului de călătorie. De asemenea, pe parcursul călătoriei, în vagonul restaurant, toţi pasagerii pot beneficia, contra cost, de servirea micului dejun, prânzului şi cinei.
În vagoanele de dormit, grupurile de patru pasageri pot opta pentru deschiderea peretelui despărţitor dintre două cabine, fără a mai fi nevoie să fie utilizat culoarul vagonului. De asemenea, prin oferta DeLuxe, călătorii vor beneficia de un plus de confort, cabinele DeLuxe având grup sanitar propriu şi duş. Trenul internaţional DACIA va sosi în fiecare dimineaţă la Viena Westbahnhof la ora 08.16, plecarea către Bucureşti Nord fiind programată în fiecare seară la ora 19.48.
Fie că este vorba despre o călătorie pentru afaceri sau o de o vacanţă în grandiosul oraş imperial, atât de faimos în special pentru muzica clasică, biletele internaţionale de tren la preţuri atractive sunt premiza pentru a vă putea bucura de splendorile Vienei în cel mai avantajos mod. Cumpărarea legitimaţiilor de călătorie se face din peste 80 de puncte de vânzare CFR Călători deschise traficului internaţional (stații şi agenţii) şi din orice punct de vânzare bilete din Europa. Alte informaţii despre acest nou serviciu permanent se pot gasi pe site-ul www.cfrcalatori.ro.
Gorj: Primarul comunei Peştişani, în incompatibilitate
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a patru aleşi locali, între care şi primarul comunei gorjene Peştişani. Potrivit unui comunicat al ANI, edilul gorjean Ion Florin Pavel se află în stare de incompatibilitate, întrucât, începând cu data de 7 mai 2010, deţine, simultan, funcţia de primar al comunei Peştişani şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul SC Util Bonus SRL, societate care asigură alimentarea cu apă şi colectarea deşeurilor menajere în comună. Astfel, Ion Florin Pavel se află în această situaţie întrucât, potrivit ANI, nu a respectat dispoziţiile articolului 87, alineatul (1), litera f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local […]”.
În afară de Pavel au fost declaraţi incompatibili Rareş Mihăilă, viceprimar al oraşului Iernut, judeţul Mureş, Vasile Georgel Surugiu, viceprimar al comunei Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova şi Gheorghe Aleodor Sobolu, primar al comunei Ortişoara, judeţul Timiş. Potrivit ANI, incompatibilitatea a fost stabilită în cazul primilor doi pentru deţinerea simultan a unei funcţii publice şi a calităţii de administrator sau membru al consiliului de administraţie la societăţi comerciale şi instituţii publice. În cazul lui Aleodor Sobolu, ANI a stabilit starea de incompatibilitate pentru deţinerea simultan a funcţiei de primar şi a celei de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local.
Olanda a pierdut ratingul de top de la S&P
Standard & Poor’s (S&P) a retrogradat ratingul de credit al Olandei de la „AAA” la „AA+”, acuzând deteriorarea perspectivelor de creştere economică, şi a îmbunătăţit la stabilă perspectiva ratingului Spaniei, confirmat la „BBB-„, conform Mediafax.
De asemenea, agenţia a îmbunătăţit ratingul Ciprului de la „CCC+” la „B-„.
Retrogradarea Olandei reduce la 10 numărul ţărilor cu rating de top de la toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară, potrivit Bloomberg. Olanda este notată la nivelul maxim de celelalte două agenţii, Fitch şi Moody’s.
În zona euro, doar Finlanda, Germania şi Luxemburg mai au rating triplu-A la toate cele trei agenţii, iar Finlanda este singurul stat cu perspective stabile pe linie.
Îmbunătăţirea perspectivei Spaniei reduce şansele retrogradării ratingului pe termen mediu. Calificată la „BBB-„, Spania este pe cea mai de jos treaptă a categoriei „investment grade” – active recomandate pentru investiţii pe termen lung.
Moneda euro a crescut cu 0,7% faţă de dolar de la finele lunii septembrie. Banca Centrală Europeană a stabilit joi un curs de referinţă de 1,3592 dolari/euro.
Olt: Activităţi festive organizate de jandarmi cu ocazia Zilei Naţionale a României
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt a fost organizată azi o activitate festivă, în cadrul căreia a fost evocată Ziua Naţională a României şi au fost felicitaţi jandarmii olteni care s-au remarcat în acest an. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, cu prilejul Zilei Naţionale a României şi pentru rezultate foarte bune obţinute în procesul pregătirii şi îndeplinirii misiunilor, cinci ofiţeri şi cinci subofiţeri au fost avansaţi în gradul următor înainte de termen şi alţi 62 de jandarmi (11 ofiţeri şi 51 de subofiţeri) au fost recompensaţi cu mulţumiri, felicitări şi citarea prin ordin de zi pe unitate.
În cadrul adunării festive, a fost prezentat mesajul Inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel dr. Mircea Olaru, adresat jandarmilor cu ocazia Zilei Naţionale a României. Duminică, 1 Decembrie, aproximativ 100 de jandarmi vor participa, alături de reprezentanţii celorlalte instituţii, la festivităţile organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României în municipiile Slatina, Caracal în oraşele Balş, Corabia, Drăgăneşti şi în comuna Bobiceşti.
Efectivele inspectoratului vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării acestor activităţi şi vor depune coroane de flori din partea unităţii. Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, alături de 42 de jandarmi din cadrul Inspectoratului vor participa în data de 1 Decembrie începând cu orele 9.30 la un emoţionant ceremonial religios şi la parada militară dedicate Sărbătorii Naţionale a tuturor românilor, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din municipiul Slatina.
Conferinţa „1 Decembrie, Ziua Naţională a României”, la Universitatea Craiova
Departamentul de Ştiinţe Administrative, Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale organizează astăzi, ora 12.00, Conferinţa „1 Decembrie, Ziua Naţională a României”. În cadrul evenimentului, vor conferenţia prof. univ. Dr Sorin Liviu Damean pe tema „Familia Regală şi Marea Unire din 1918” şi lector univ. Dr. Ionuţ Şerban despre „Recunoaşterea Internaţională a Marii Uniri din 1918”. Evenimentul se desfăşoară la sediul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, sala 03.