Universitatea Craiova întâlnește formația germană FSV Mainz, joi, de la ora 19.45, pe Stadionul „Ion Oblemenco“, într-o partidă contând pentru etapa a patra a Conference League.
Antrenorul Științei, Filipe Coelho, a declarat, miercuri seară, în cadrul conferinței de presă, că FSV Mainz este unul dintre cei mai dificili adversari din Conference League, dar a subliniat că meciul direct de joi reprezintă o provocare pentru formația sa.
„Ne așteaptă un meci extrem de greu, împotriva unei echipe foarte puternice, cu un antrenor foarte bun și cu jucători de mare valoare. Dar noi muncim mult pentru a pregăti acest meci, așa că vom fi gata să intrăm pe teren mâine și să obținem un rezultat bun. E foarte important ca stadionul să fie plin și suporterii să fie de partea noastră mâine seară. Mainz este una dintre cele mai dificile echipe pe care le putem întâlni în această fază a competiției, dar, în același timp, este o provocare foarte bună pentru noi. Ca echipă, ca și club, ca și oraș, vom vedea mâine seară ce putem să realizăm.
Ne pregătim să întâlnim o echipă importantă a Germaniei, pentru mine nu contează locul pe care îl ocupă în clasament (penultimul – 17, n. red.). Noi ne facem analiza noastră și nu ne bazăm deloc pe locul lor din campionat. Am pregătit bine meciul, am încredere în toți jucătorii și mâine vom lupta ca o echipă care va da totul pentru victorie. Să joci în fața unui stadion plin este una dintre plăcerile fotbalului. Așa că noi vom face totul pentru ca la final suporterii să fie mulțumiți de ceea ce am realizat noi pe teren. Dar trebuie să fim și modești în același timp“, a declarat Coelho.
Citește și: Handbal (f) / Ovidiu Mihăilă: „Responsabilitatea fetelor va conta foarte mult!“

