Fundaşul naţionalei României, Andrei Burcă, a declarat vineri seară, la conferinţa premergătoare întâlniri cu Austria, că el şi ceilalţi tricolori vor victoria ca să-i facă fericiţi pe suporterii românii.
„Este o competiție, mai sunt multe meciuri de jucat. Știm că partida cu Austria este foarte importantă. Am pregătit ceva cu Mister (n.r. Mircea Lucescu). Suntem determinați să dăm tot ce avem mai bun. Când joci pentru ’tricolor’, întotdeauna va exista presiune. Noi intrăm pe teren determinați să-i facem mândri pe români și să ieșim victorioși.
Sunt uimit pentru că știu că s-au vândut foarte repede biletele oferite de gazde. Mă bucur că o să fie mulți români. Avem experiența de anul trecut din Germania (n.r. de la EURO 2024), când ne-am simțit bine pe teren cu ’Zidul Galben’ în spate. M-aș bucura să fie orice rezultat mâine (n.r. sâmbătă, 7 iunie), dar să câștigăm cele trei puncte.
Experiența pe care am avut-o la EURO ne-a dat încredere. Suntem o familie, suntem pregătiți să facem o treabă cât mai bună, indiferent de cine va intra pe teren“, a spus Andrei Burcă.
Meciul Austria – România, din cadrul etapei a 3-a din Grupa H a preliminariilor CM 2026, se va disputa sâmbătă, 7 iunie, de la ora 21.45 (Antena 1), pe stadionul „Ernst-Happel“ din Viena.
Citeşte şi: Daniel Pancu: „Suntem obligați să fim la nivelul nostru maxim la acest turneu final”