Antrenorul Adrian Falub va conduce de pe bancă pe ASA Târgu Mureş după demiterea tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău, care a pierdut ultimele două jocuri din campionat: 0-1 cu FC Olt Saltina (deplasare) şi 0-1 cu FC Bihor Oradea (pe teren propriu). Decizia a fost confirmată de team-managerul echipei, Daniel Stanciu, care a preferat un antrenor care cunoaşte campionatul Ligii a II-a, seria 2. „Opţiunea mea şi a colegilor din Consiliul Director este Adrian Falub. El cunoaşte campionatul şi ceea ce se întâmplă la Târgu Mureş, am nevoie de un antrenor care să ducă la bun sfârşit obiectivul propus”, a afirmat Daniel Stanciu, la Digi Sport Special.
Primul meci al lui Falub pe banca ASA va fi mâine, la una dintre candidatele la promovare, CSM Vâlcea, partida urmând să se desfăşoare, pe stadionul din Zăvoi, de la ora 15.00.
Adrian Falub a pregătit până în această etapă pe UTA Arad.