Craiovenii de la CS Apa se bucură de condiţii foarte bune la Horezu, tehnicianul Victor Naicu fiind extrem de mulţumit de modul cum se pregătesc elevii săi
Intrată sub „aripa“ autorităţilor locale din Balş, CS Apa Craiova poate spune că a dat de bine. Pe lângă condiţiile de care se vor bucura pe stadionul „Parc“, elevii lui Victor Naicu au primit „cadou“ şi un cantonament montan, la Horezu (Vâlcea). De acest stagiu n-ar fi beneficiat dacă rămâneau în Bănie, fiind cunoscut faptul că nu au primit nici un fel de sprijin de la aleşi şi nici de la oamenii de afaceri craioveni. „Condiţiile sunt superbune. Sincer, nici nu mă aşteptam la aşa ceva. Avem tot ce ne trebuie pentru pregătire şi pentru recuperare, iar oamenii de aici sunt extraordinari, ne-au făcut toate poftele. Inclusiv terenul de antrenament, pe care joacă echipa locală, se prezintă foarte bine şi avem acces la el oricând“, a spus Victor Naicu, pentru GdS.
Tehnicianul craiovean a punctat faptul că pregătirea decurge foarte bine, dar a recunoscut că i-a fost greu să facă antrenamente cu 24 de jucători, de ieri prezentându-se la Horezu şi secundul Alin Staicu, abia revenit din concediu. „Pregătirea decurge foarte bine, avem programate câte două antrenamente în fiecare zi, dimineaţa de la 10.00 şi după-amiaza de la 17.00. Toată lumea pune suflet şi munceşte bine, fiecare vrea să demonstreze că merită să rămână şi să joace titular. Se transpiră bine aici, la Horezu… Trebuie să recunosc însă că de duminică am pregătit echipa singur, Alin Staicu a fost în concediu la mare, a avut bilet şi nu l-a putut decala, şi a venit abia astăzi (ieri – n.r.). Nu-i uşor să te ocupi de 24 de jucători. De azi (ieri – n.r.) au venit la echipă şi Stăncuţa, şi Matei, care au avut probleme medicale, deci acum sunt 26 de jucători, dar acum suntem doi şi va fi altceva. La Craiova ne vom întoarce luni după-amiaza, de dimineaţă vom efectua antrenamentul, vom lua masa, apoi plecăm spre casă“, a explicat tehnicianul craiovean.
Amical cu Horezu
CS Apa Craiova a reuşit să parafeze şi un joc amical în acest stagiu de pregătire, Octavian Trăistaru şi colegii săi urmând să o întâlnească astăzi, de la ora 10.00, pe Flacăra Horezu (Liga a IV-a Vâlcea). Formaţia locală nu este deloc un adversar de neglijat, aceasta administrându-i Posadei Perişani o înfrângere usturătoare la finalul campionatului, chiar înaintea barajului de promovare în Liga a III-a, susţinut în compania craiovenilor. „Am reuşit să stabilim şi un joc amical, asta tot cu bunăvoinţa celor de aici, de la Horezu. Vom juca împotriva formaţiei locale, care cu câteva etape înainte de finalul campionatului a învins-o cu 3-0 pe Posada Perişani, echipă pe care am întâlnit-o noi la baraj. Va fi un test util, sunt sigur de asta. Încercăm să mai luăm un amical pentru vineri sau sâmbătă, dar e destul de greu“, a spus Victor Naicu.
Pentru gazde, acesta ar fi al doilea amical susţinut în perioada precompetiţională, la finalul săptămânii trecute câştigând cu 5-1 disputa cu Topologul Galicea. Şi pentru elevii lui Victor Naicu tot al doilea test ar fi, după înfrângerea suferită cu 2-0 în faţa divizionarei secunde FC Olt.
În programul de pregătire al CS Apa Craiova figurează trei partide amicale, pe 4 august cu Minerul Mătăsari (deplasare), pe 8 august cu FC Caracal (deplasare) şi pe 11 cu CS Vişina Nouă (acasă, la Balş).