Divizionara secundă Gaz Metan Severin a remizat în jocul amical disputat ieri contra macedonenilor de la Vardar Skopje (campioana en-titre), scor 0-0. „Suntem mulţumiţi de rezultat, şi jocul a fost bun“, a concluzionat după meci antrenorul Marian Bondrea. Gaz Metan Severin: Şteţca – Mirescu, Rioşanu, Cosic, L. Rusu – Trifu, Mitic, Moutinho, Bălace – Zaharia, Al. Marin. În partea a doua a întâlnirii au mai intrat: Bălău, Dandea şi Vancea. Acesta a fost cel de-al patrulea amical disputat de găzari în Antalya, gruparea olteană înregistrând în primele meciuri o înfrângere, scor 0-1, cu Koge (Danemarca), şi două victorii, 3-1 cu FC Aarau (Elveţia) şi 2-1 cu FK Kaisar Kyzylorda (Kazahstan). Stagiul de pregătire din Turcia al severinenilor se va încheia joi.
Altfel, preşedintele formaţiei Gaz Metan Severin, Gheorghe Constantin, este la un pas de a reveni într-o funcţie importantă în cadrul FRF. Notorietatea şi relaţiile bune pe care le are cu majoritatea cluburilor de Liga a II-a îl dau favorit la un loc în Comitetul Executiv, alegerile pentru desemnarea celor doi reprezentanţi ai eşalonului secund urmând să se desfăşoare în cadrul şedinţei de astăzi a Adunării Generale. Costică „Vâlcea“, fost şef al CCA, va concura alături de Cornel Şfaiţer (FC Botoşani), Marian Rusen (Juventus Bucureşti), Haralambie Meregiu (Delta Tulcea) şi Aurel Braşoveanu (Dunărea Galaţi), primii doi ocupând în acest moment aceste funcţii.
• Alexandru Vîrtosu
Găzarii au remizat cu Skopje
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei