Cristescu şi Neagoe au afirmat că la Cluj a fost viciere de rezultat, primul susţinând că în 18 etape Universităţii i-au fost furate cel puţin 15 puncte şi a ameninţat cu retragerea alb-albaştrilor din campionat. Preşedintele Cristescu a mai declarat că la iarnă lotul va fi „curăţat de uscături“, iar în partea a doua a campionatului evoluţia oltenilor va fi cu totul alta.
Eşecul de vineri seară din Gruia, CFR Cluj – Universitatea 2-1, al şaselea (în campionat) în era Piţurcă, a produs o mare supărare în Bănie, înfrângerea cu CFR ducând-o pe Ştiinţa mai aproape de zona fierbinte a retrogradării decât de cupele europene, obiectiv sperat de fanii olteni. Într-un sondaj pe craiovamaxima.ro în care au fost rugaţi să spună care sunt principalii vinovaţi pentru seria neagră din ultima vreme, suporterii Ştiinţei au pus erorile de arbitraj pe ultima poziţie: „Jucătorii 65%, Victor Piţurcă 21%, arbitrii 15%“.
Cristescu: Vom curăţa uscăturile din lotul Ştiinţei
Imediat după meci, preşedintele Cristescu a răbufnit la GSP TV, acuzând arbitrajul brigăzii conduse de Ovidiu Haţegan: „A fost viciere de rezultat. Avem două goluri primite din ofsaiduri clare. Culio atacă mingea la primul gol. Roşu la Cadu, în minutul 35, când loveşte cu talpa intenţionat. Este roşu clar. La faza cu Wobay, de la 1-1, a fost penalti clar ca la manual. Unele echipe acum au 10-12 puncte avans şi altele 10-12 puncte mai puţin din cauza arbitrilor. Vrem să ne arbitreze corect. Ce putem să mai facem, să ne retragem din campionat? Să facă CFR campionat propriu. Ce mai putem face dacă arbitrii ne iau la mişto?! Arbitrajul de azi a făcut totul intenţionat. A fost viciere de rezultat. Cred că în acest sezon am fost viciaţi de cel puţin 15 puncte“. Oficialul oltean a făcut referire şi la cazurile Şoavă şi Wobay, pe primul catalogându-l, ironic, ca fiind jucătorul care doar „a făcut duş în vestiarul Universităţii şi a fost prezent pe teren la câteva meciuri“ şi a admis că sunt probleme cu obţinerea permisului de muncă a lui Wobay.
La câteva ore după meci, preşedintele Universităţii a recunoscut că există unele probleme şi în ograda proprie a Universităţii, acuzând unii jucători de figuraţie în teren, fără însă să-i nominalizeze. „Avem un nucleu bun de jucători, dar sunt şi mulţi care au tras echipa în jos prin atitudinea lor. Când vom curăţa uscăturile, echipa va arăta altfel. Nu poţi să joci mereu în şapte sau opt jucători, care sunt aceiaşi în fiecare meci. Sunt doi sau trei care fac mereu figuraţie în teren“, a spus Cristescu la Sport Total FM.
Adrian Mititelu: Voi avea o discuţie cu Victor Piţurcă
A doua zi după înfrângerea din Gruia, finanţatorul Mititelu a vorbit la GSP TV despre situaţia de la Universitatea: „M-am săturat! De ce lumea mă înjură tot pe mine?! Primesc zilnic zeci de mesaje în care sunt contestat. Întotdeauna meritele la victorii le revin antrenorilor şi jucătorilor, iar patronii sunt puşi la zid. Am băgat peste 20 de milioane de euro în cinci ani în acest club. Nu l-am trădat niciodată“.
Patronul Craiovei a continuat, făcând aluzie la alcătuirea primului „11“ de către Piţi. „Sincer vă spun, mai bine am fi jucat cu tineri, precum Buleică sau Gîngioveanu, şi pierdeam aceste meciuri, decât cu jucători cu experienţă. Aş fi suportat mai uşor locul din clasament“, a spus Mititelu conform craiovamaxima.ro. Oficialul oltean s-a referit şi la relaţia cu managerul-antrenor Victor Piţurcă: „Am ajuns să nu mai cred în nimeni şi-n nimic. Dacă-l voi trage pe Piţurcă la răspundere pentru lipsa rezultatelor? Vom avea o discuţie, dar ce să-i spun eu? Credeţi că are cineva reţeta succesului?“.
Se joacă sâmbătă cu Steaua?
Conform programării iniţiale a LPF, derbiul Universitatea – Steaua ar trebui să se dispute sâmbătă, 11 decembrie, ora 20.30 (Digi Sport). Meciurile etapei a 19-a au însă şanse destul de mici de a se mai juca în 2010 din cauza vremii. De altfel, managerul-antrenor al Craiovei, Victor Piţurcă, a opinat încă de luna trecută, că programarea în decembrie 2010 a două etape din retur, cât şi începerea sezonului 2011 pe 18 februarie (2011) nu sunt oportune din cauza condiţiilor meteo din România.
Finanţatorul Mititelu a spus pentru gsp.ro: „Şi noi am prefera să jucăm cu Steaua la anul, pe un gazon mai bun. La Craiova se anunţă ninsoare la sfârşitul săptămânii viitoare“. „Cred că ar fi bine să nu se joace a doua etapă a returului în 2010. Suntem obosiţi. Oricum ar fi, şi acum, şi la anul, vom juca la fel cu Steaua, vom fi determinaţi şi vom da totul“, a afirmat Găman.

