Căpitanul naţionalei României a ajuns la Inter. Cum se întâmplă de multe ori cu un jucător care pleacă, în primul meci al sezonului viitor Cristi Chivu va întâlni fosta echipă, AS Roma.
Nu mai este un secret faptul că fundaşul român Cristian Chivu va juca în sezonul viitor la campioana en-titre a Italiei, Internazionale Milano. Destinul a făcut ca prima partidă pe care Chivu o va disputa în tricoul albastru-negru al grupării patronate de Massimo Moratti să fie chiar împotriva formaţiei unde a petrecut patru ani, Roma. Pe 19 august, pe stadionul „Giuseppe Meazza“ din Milano, cele două echipe se vor întâlni în primul meci oficial al sezonului 2007/2008, Supercupa Italiei. Nerazzurrii participă din postura de câştigători ai titlului, în timp ce Roma şi-a adjudecat în stagiunea trecută Cupa Italiei, Chivu şi compania ridicând trofeul chiar la Milano. „Voi vorbi despre acest meci numai cu câteva zile înainte să înceapă“, a afirmat Chivu.
Vineri seară, apărătorul de 26 de ani a ţinut să-şi ia rămas bun şi să explice unele lucruri neclarificate încă prin intermediul unei conferinţe de presă. Timp de 27 de minute, Chivu a vorbit, uneori şi cu lacrimi în ochi, despre perioada petrecută la gruparea din capitala Italiei şi despre alegerea pe care a făcut-o. „Vreau să le mulţumesc şi să-i salut pe toţi. Părăsesc o echipă după patru ani minunaţi. Sunt mândru că am jucat aici, nu voi uita niciodată această perioadă. Vreau să fiu ţinut minte ca un băiat bun“, a spus Chivu.
„Am văzut la televizor prezentarea Romei“
Căpitanul naţionalei României nu a fost prezent la prezentarea lotului echipei AS Roma, programată joi seară pe „Stadio Olimpico“, tot atunci fiind sărbătoriţi şi 80 de ani de la înfiinţarea clubului. Chivu a explicat de ce nu a fost prezent, cu toate că încă nu semnase cu Inter: „Mă gândeam să vin pe Olimpico, dar până la urmă a fost mai bine că nu m-am dus. Aş fi ruinat toată petrecerea. Am stat acasă şi am văzut totul la televizor. Am fost foarte emoţionat când i-am văzut pe colegii mei aclamaţi de un stadion întreg“.
Previzibil oarecum, Chivu a negat faptul că ar fi refuzat Real Madrid şi Barcelona din cauza impresarilor Giovanni şi Victor Becali şi a susţinut faptul că aceştia au făcut exact ceea ce şi-a dorit el, adică i-au perfectat un transfer la Inter: „Doream să rămân în Italia. Cred că încă nu a venit vremea să părăsesc acest campionat“.
16 milioane plus jumătate din Andreolli
Cifrele transferului lui Chivu sunt: 13 milioane de euro, care vor intra în vistieria Romei, plus coproprietatea jucătorului Andreolli, evaluat la 6 milioane de euro.
AS Roma a menţionat că Marco Andreolli va semna un contract pe patru ani, urmând să primească un salariu de 640.000 de euro în sezonul 2007/2008, 720.000 de euro în sezonul 2008/2009, 800.000 de euro în 2009/2010 şi 900.000 de euro în 2010/2011.
La toate acestea se va adăuga faptul că Inter este obligată ca în următorii trei ani să organizeze un meci amical cu Roma, ale cărui încasări să fie direcţionate către gruparea din capitala Italiei.
Chivu a jucat pentru Roma în 85 de întâlniri de campionat, în care a marcat de şase ori. El şi-a început cariera la CSM Reşiţa, în 1996, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a evoluat două sezoane. Din 1999 s-a transferat la Ajax Amsterdam, pentru care a jucat până în 2003, când s-a transferat la echipa AS Roma, pentru care a debutat la 14.09.2003, în meciul câştigat cu 5-0 în faţa Bresciei, în care a şi marcat un gol.