10.1 C
Craiova
miercuri, 21 mai, 2025
Știri de ultima orăSportCel mai bun dintre cei buni

Cel mai bun dintre cei buni

Zece fotbalisti au fost nominalizati pentru premiul de cel mai bun jucator al Campionatului Mondial din Germania. Echipa cea mai bine reprezentanta este Italia, una dintre finaliste, cu patru jucatori. Acestia sunt fundasii Fabio Cannavaro si Gianluca Zambrotta, portarul Gianluigi Buffon si mijlocasul Andrea Pirlo. In cursa pentru cel mai bun jucator de la CM mai sunt francezii Zinedine Zidane, Patrick Vieira si Thierry Henry, germanii Michael Ballack si Miroslav Klose si portughezul Maniche. Brazilia, marea favorita la cucerirea titlului mondial, eliminata in sferturi, nu are nici un reprezentant.


Jucatorii au fost selectionati de Franz Beckenbauer, presedintele Comitetului de Organizare a Campionatului Mondial, de presedintele UEFA, Lennart Johansson, si de Herbert Hainer, directorul general al firmei producatoare de echipament sportiv Adidas.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS