Tehnicianul tricolorelor, Gheorghe Tadici, spera ca nationala noastra sa obtina o medalie, in timp ce capitanul Steluta Luca vizeaza titlul suprem
Orasul Sankt Petersburg gazduieste, incepând de astazi, Campionatul Mondial de handbal feminin. La aceasta competitie participa 24 de reprezentative nationale, printre care se numara si selectionata României.
Nationala României a plecat spre Rusia sâmbata dimineata, la ora 8.00, cu o cursa charter. Fetele noastre s-au acomodat ieri cu atmosfera din Sankt Petersburg, iar astazi vor disputa primul meci oficial, din grupa D, cu formatia Argentinei, de la ora 17.30 (ora României). Urmeaza partidele cu echipele Camerunului (6 decembrie, ora 15.30), Ucrainei (7 decembrie, ora 15.30), Frantei (9 decembrie, ora 19.30) si Macedoniei (10 decembrie, ora 17.30).
Tadici: „Speram la o medalie“
Antrenorul nationalei feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, a spus ca spera ca formatia sa sa obtina o medalie la Campionatul Mondial din Rusia, in timp ce obiectivul stabilit de federatie este ocuparea unuia dintre locurile 1-6. „Obiectivul oficial, care a fost stabilit la numirea noastra in functii, acum noua luni, este clasarea pe unul din locurile 1-6. Dar, dupa rezultatele obtinute cu echipa nationala in aceasta toamna la turneele de pregatire, suntem indreptatiti sa speram la o medalie. Asta ne dorim si speram sa facem un cadou frumos iubitorilor de handbal in pragul Sarbatorilor de iarna“, a spus Tadici.
Gheorghe Tadici a afirmat ca este multumit de pregatirea pe care tricolorele au facut-o in ultima perioada. „Fetele au raspuns la toate solicitarile noastre, disciplinare, tactice sau tehnice. In prezent, omogenizarea lotului a ajuns la 80-85 la suta, dar speram ca dupa primele doua meciuri din grupa D sa atingem forma maxima“, a precizat antrenorul nationalei.
Gheorghe Tadici mai spune ca obiectivele intermediare ale echipei sunt obtinerea a câte patru puncte in grupa D si in cea semifinala. „Fetele pot sa joace de la egal la egal cu orice adversara din Europa sau din lume si asta ne da incredere ca ne vom realiza obiectivul pe care il avem pentru acest campionat mondial“, a opinat antrenorul echipei nationale.
Luca: „Vreau sa sarbatoresc câstigarea titlului mondial“
Capitanul echipei României, Steluta Luca, viseaza ca reprezentativa României sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului la competitia din Rusia. „Imi doresc din tot sufletul ca, alaturi de intreaga echipa, sa sarbatoresc câstigarea titlului mondial, la fel ca acum zece ani, când nationala de tineret urca pe cea mai inalta treapta a podiumului, in Brazilia“, a afirmat Steluta Luca, jucatoare care evolueaza in nationala de aproape unsprezece ani. Luca a opinat ca este foarte probabil ca in semifinalele CM sa se califice selectionatele Rusiei, Danemarcei, Coreei de Sud si României.
Narcisa Lecusanu, care a revenit la nationala dupa sapte ani de absenta, crede ca România poate obtine o performanta mare la Mondiale.
„Fetele sunt minunate si cred ca impreuna putem lupta pentru un loc in topul mondial. Nu vreau sa fac pronosticuri, dar sper sa ne intoarcem cu bine, cu un rezultat cât mai bun“, a afirmat Lecusanu.
Componenta lotului României
Portari: Luminita Hutupan Dinu (Krim Ljubljana), Tereza Tamas (Silcotub Zalau), Paula Radulescu (Hypo Viena). Extreme: Ramona Farcau Maier (Silcotub), Cristina Varzaru (Viborg), Valentina Elisei (Knaj Milos). Centri: Ana Maria Lazer (ETO Gyor), Ionela Gâlca (Nimes), Raluca Ivan (Silcotub). Pivoti: Mihaela Urcan (Rulmentul Brasov), Roxana Gatzel (Silcotub). Interi: Aurelia Bradeanu (ETO Gyor), Simona Gogârla (ETO Gyor), Narcisa Lecusanu (Aalborg), Steluta Luca (FCK Copenhaga), Oana Soit (Elda Prestigio).
Antrenori: Gheorghe Tadici, Dumitru Musi.

