Intr-un interviu aparut in revista oficiala a clubului Besiktas Istanbul, ultimul sosit in tabara „vulturilor“, atacantul craiovean Adrian Ilie, a afirmat ca doreste sa cistige cu formatia antrenata de Mircea Lucescu atit Cupa UEFA, cit si campionatul Turciei, a anuntat cotidianul Fanatik.
„Mi-am dat seama, dupa ce am ajuns la Besiktas, ca nu este nici o surpriza faptul ca aceasta echipa ocupa primul loc in clasament. Vreau sa obtin cu Besiktas tot ce se poate cistiga in Turcia si, de ce nu, Cupa UEFA. A reusit acest lucru Galatasaray, cred ca si Besiktas are, in prezent, forta necesara sa se impuna in Europa“, a precizat Ilie.
Adrian Ilie a mentionat ca fotbalul este o meserie a familiei sale. „Sint implicat in fotbal de cind ma stiu. Tatal meu si unchiul meu au jucat fotbal, iar fratele meu este, de asemenea, fotbalist. Din acest motiv nu m-a interesat sa fac altceva. Mie nu imi place sa vorbesc prea mult, dar am avut relatii bune cu coechipierii mei la fiecare echipa la care am evoluat“, a spus jucatorul roman.
Mansiz, aproape de transferul in Japonia
Desi se paruse la un moment dat ca transferul lui Ilhan Mansiz in Japonia a cazut, la insistentele sotiei jucatorului turc, atacantul lui Mircea Lucescu este foarte aproape de a semna un contract cu clubul nipon Vissel Kobe, a anuntat gruparea de pe malul Bosforului.
Ilhan nu se regaseste in lotul lui Lucescu, deplasat la Ankara, pentru meciul cu Ankaragucu, tratativele cu Vissel fiind in ultima faza, dupa cum a precizat managerul lui Besiktas, Sinan Engin.
Internationalul turc are numerosi fani in Tara Soarelui Rasare, dupa ce a marcat golul de aur care a calificat Turcia in semifinalele Campionatului Mondial din 2002, organizat de Japonia si Coreea.
Conform presei nipone, Ilhan, in virsta de 28 ani, ar putea semna un contract cu Vissel pe trei ani, in valoare de zece milioane de dolari.

