Operatiunea Tiganiada: intrarea in faza a doua

Ne pare rau sa se arate ca am avut dreptate cind, in paginile acestui ziar, aratam ca primeam la Bruxelles din ce in ce mai multe semnale ca se pune de o actiune europeana de mare amploare impotriva retelelor de traficanti romani care au impinzit deja marile capitale ale continentului nostru. Si nu ma indoiesc ca, daca functionarii din misiunea Romaniei pe linga UE au fost fost cit de cit atenti, aceste informatii ar fi trebuit sa ajunga demult si acasa, au fost procesate si prezentate factorilor nostri responsabili si guvernamentali, aratindu-se si toate implicatiile politice ale unei asemenea situatii. Dar, discutind cu un inalt responsabil european, am fost intrebat de ce nimeni din structurile guvernamentale din Romania, de ce nimeni din ambasadele noastre in capitalele UE nu are vreo reactie, de ce nimeni nu pare preocupat de problema, de ce nimeni nu pare sa vrea sa inteleaga ca, in asemenea situatie, vor exista consecinte foarte serioase?

Raspunsul il stiam, il stiti si dvs. dar, din pacate, este imposibil de dat pentru ca nici macar nu poate fi inteles de mentalitatea occidentala. Cum sa le spui ca teme ca: „protectia frontierelor“, „controlul fluxului de emigranti clandestini“, actiunile de cooperare in cadrul centrului SECI de la Bucuresti sub egida Pactului de Stabilitate in vederea dezmembrarii retelelor de traficanti de persoane etc., etc., au fost prioritare atita timp cit trebuia atins obiectivul politic de a scoate Romania de pe lista neagra a vizelor, bucurindu-ne ca, in primele luni de iarna din 2002, nimic nu parea sa dea motive de ingrijorare, singurul criteriu de analiza, repetat pina la obsesie, fiind ca „in primele luni ale anului 2002 nu s-a observat o crestere importanta a fluxului de plecari spre tarile din UE“? Cum sa le spui ca, acum ca si anul trecut, ca si acum zece ani, ca si acum douazeci de ani, exista obsesia de a nu spune „nimic rau celor de acasa“, de a construi o suava si complicata arta cu reflexe bizantine in a invalui orice informatie „negativa“ intr-un susur lenifiant de frazeologie comunitara….

Numai ca, in paralel, politiile europene au declansat vaste operatiuni – acum initiate in Franta, urmind ca ele sa se extinda si in alte tari – impotriva retelelor de tigani care organizasera tabere de rulote in afara unor mari orase (exemplul cel mai recent este Lyon, dar asa ceva exista si linga Bruxelles): aici, asa cum au aratat foarte clar inregistrarile video realizate de politie si reluate pe larg de toate marile canale TV, sint scoliti cersetorii care simuleaza defecte corporale grave si sint gazduiti adevaratii schilozi, cumparati la pret bun in Romania si adusi aici la produs.

Dar despre asta se stie de mult si nu se face absolut nimic. Ca este asa o dovedeste, spre exemplu la Bruxelles sau in toate marile locatii turistice din Belgia, Olanda, Valea Loarei, adevarata invazie de tigani romani care populeaza acum pina la exasperare zonele cu restaurante sau magazine de lux, evoluind solo sau in grupuri, injurind violent si devenind agresivi cind sint izgoniti de chelneri de pe terasele in aer liber… Repet, nu e vorba despre unul sau doua specimene, este vorba despre o invazie care depaseste ca amploare tot ce am vazut pina acum!

Si nu numai eu am vazut asta, iar reactiile ameninta sa devina nu numai din ce in ce mai dure ci si, in lipsa oricarei reactii din Romania, sa antreneze zona politica. In acest sens, campania de presa franceza cuprinde deja citeva noi elemente foarte ingrijoratoare ce demonstreaza o clara evolutie, prin extensie, spre domeniul „spatiului afaceri interne si justitie“ comunitar. Un mare post de televiziune francez, dupa ce a relatat pe scurt povestea retelelor de tigani romani cersetori (despre care povestise cu lux de amanunte, seara de seara, timp de aproape o saptamina, in cadrul principalului jurnal informativ), a trecut la un alt registru, vorbind despre „oamenii de la Certeze“. Atentie, de data asta nu mai e vorba despre tigani romani, ci despre maramureseni autentici care fie ca formeaza bande organizate de spargatori de parcmetre sau se ocupa de alte delicte de acest gen, fie alimenteaza piata muncii la negru, in conditiile in care, asa cum se afirma in reportaj, „o femeie care face curatenie timp de zece zile in Franta realizeaza echivalentul salariului lunar al unui profesor in Romania“. Reportajul se muta apoi in comuna Certeze, unde se aratau vilele superbe cladite cu banii obtinuti de cei care „pleaca in valuri in Franta, trei luni, se intorc acasa, apoi pleaca iar“, fraza spusa de un conational de-ai nostri care marturisea cit de dor ii este de meleagurile dulcii Frante, unde va ajunge rapid, imediat ce termina de strins finul.

Atentie! Acest demers prefateaza faza urmatoarei miscari care se poate produce, dupa cum mi s-a spus, chiar mai rapid decit era prevazut, in conditiile lipsei de reactie a autoritatilor competente din Romania. Sa nu uitam ca, doar in cazul Romaniei (prevedere evocata acum de interlocutorul meu din Bruxelles), ridicarea obligatiei de viza s-a facut conditionat de rezultatele unei supravegheri privind respectarea de catre tara noastra a angajamentelor facute.

Care ar fi cele posibil de evocat ca nerespectate? Doua care dor foarte tare: lipsa de control asupra retelelor de traficanti cu persoane si favorizarea iesirii legale din tara a unor persoane care este vizibil ca nu pleaca pentru a face turism, ci pentru a munci la negru. Problemele nu se pun acum doar in registrul relativ minor al „protectiei pietei interne de munca“, ci in cel cu mult mai grav al luptei antiteroriste, fiind de presupus ca marile retele teroriste, dar si ale crimei organizate vor incerca sa infiltreze discret retelele „albe“ ale cersetoriei tigano-romanesti pentru a plasa un personaj care trebuie tranzitat dintr-o zona in alta sau „acoperit“ pentru o perioada cu o activitate lucrativa.

Daca lucrurile stau asa, de ce tac ai nostri? Cit ne va costa aceasta tacere? Cit de mare va fi costul care va fi platit in viitor de Romania? Intereseaza pe cineva acest lucru? Sau si asta este o „informatie confidentiala“ despre care vreun ministru va spune ca nu trebuie sa vorbim pentru a nu strica sansele noastre de aderare la NATO?