15.9 C
Craiova
miercuri, 7 mai, 2025
Știri de ultima orăSportArbitrul cu ei, norocul cu noi!

Arbitrul cu ei, norocul cu noi!

• Ambele goluri ale intilnirii au fost marcate de fotbalistii bucuresteni
• „Bancarii“ au ratat un penalti si au trimis de citeva ori mingea in bara • Arbitrul Lajos i-a avantajat pe elevii lui Olaroiu • Craciunescu a parasit terenul accidentat

In ultima etapa a turului, Universitatea a smuls un punct in confruntarea din Cotroceni, cu ocupanta pozitiei secunde a clasamentului, FC National. Daca centralul timisorean i-a favorizat pe „bancari“, impingindu-i usor spre buturile adversarilor, noi am avut noroc cu carul in citeva rinduri, atunci cind Caramarin, din penalti, Mitrovici si S. Radu au sutat in stilpii portii aparate de Preda. Partida, care s-a disputat pe un teren greu, nu a fost spectaculoasa, jucatorii ambelor echipe luptindu-se aprig, depasind uneori limitele regulamentului, fiind sanctionati de 13 ori de arbitrul Lajos.

Surprinzator, la prima actiune ofensiva a alb-albastrilor, consumata in minutul sase, portarul Vintila a fost nevoit sa scoata balonul din plasa. Pe goal-keep-erul bucurestean nu l-a invins insa vreun adversar, ci coechipierul sau, Gigel Coman, care, vrind sa degajeze, a lovit defectuos mingea introducind-o in propria poarta. Vazindu-se condusi pe tabela de marcaj, „bancarii“ si-au luat in serios rolul de gazde, incercind sa se apropie cit mai mult de buturile oltene. Din pacate insa, din cauza terenului greu, bucurestenilor le-a fost greu sa construiasca actiuni ofensive asa cum si-ar fi dorit. In minutul 13, P. Marin a intrat dur la Craciunescu, fundasul oltean parasind terenul accidentat.

Dupa ce Preda a respins suturile expediate de Falub (’24) si de S. Radu (’25), Caramarin a avut posibilitatea sa restabileasca egalitatea in minutul 30, dintr-un penalti acordat la un fault al lui Burca asupra lui S. Radu. Din fericire pentru noi, Caramarin a sutat in bara. Noua minute mai tirziu, centralul Tiberiu Lajos a acordat cu usurinta o lovitura libera pentru FC National, la un presupus fault al lui Vochin la Mitrovici, jucatorii ambelor echipe imbrincindu-se pret de citeva secunde. Acelasi Caramarin a executat lovitura, insa Preda a retinut. In finalul primei reprize, am iesit din nou cu fata curata, cind Mitrovici, scapat singur spre poarta, a tras in bara.

Repriza secunda a continuat in nota de dominare a gazdelor, insa atacurile lor au fost stereotipe, usor de distrus de echipa craioveana. Totusi, portarul Preda a intervenit excelent in citeva rinduri in ultima parte a intilnirii, blocindu-si adversarii chiar in afara suprafetei de pedeapsa, salvindu-si astfel echipa de la infringere. Cea mai clara ocazie a Nationalului din repriza secunda s-a consumat in minutul 67, cind S. Radu a sutat de la doar citiva metri in bara. In finalul intilnirii, gazdele au solicitat penalti la Mitrovici, care a fost tras de tricou de un aparator craiovean, insa Lajos nu a acordat nimic. Ca sa mai cistige citeva zeci de secunde, Florin Marin a efectuat doua schimbari tactice in minutele de prelungire, introducindu-i pe teren pe Dragomir si pe Manta.

Asa s-a scris istoria unui meci in care oltenii au scos un punct meritat, avind de partea lor si norocul. Pentru alb-albastri urmeaza o perioada de refacere la Eforie, dupa care vor intra in vacanta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS