Marinarul Traian – cronica unui naufragiu

Traiul românilor poate fi asemănat, de la o vreme, cu soarta emigranţilor de pe o vechitură de vapor care pluteşte în derivă, în ape necunoscute, cu motoarele stricate şi cu echipajul beat. Ofiţerii, în frunte cu căpitanul, rămân nepăsători la drama pasagerilor, singura lor preocupare fiind să se bată între ei pentru bărcile de salvare şi rămăşiţele de provizii risipite pe puntea navei. Revolta pasagerilor este evitată prin organizarea periodică a unui carnaval grotesc, când aceştia sunt scoşi din cabinele mizere în care îşi rumegă disperarea şi sunt invitaţi să danseze împreună cu echipajul de hoţi şi beţivani. Primesc ,în schimb câte un blid de linte. La orizont, creşte încet, dar sigur, norul întunecat al marelui naufragiu. Călători şi marinari dănţuiesc pe puntea epavei numite România, prinşi într-o horă a nebuniei, condamnându-se singuri la dispariţie.
Ce face comandantul navei? Ce face Traian Băsescu, politicianul în care românii şi-au pus atâtea speranţe? Ce face marinarul Băsescu, ales preşedinte al statului, individul care ne promitea, îmbătat de victorie, că se va întâlni cu noi din trei în trei luni, în Piaţa Universităţii, să dialogăm pentru binele ţării? Ce face „Cruciatul anticorupţiei“, cel care jurase românilor că-i va scăpa din ghearele mafiei politico-economice, primenind guvernul şi administraţia publică? Unde este Traian Băsescu, eroul speranţelor deşarte ale unui întreg popor? În ce baltă s-a scufundat „Să trăiţi bine!“?
Traian Băsescu a ratat cel mai important examen al vieţii sale: examenul istoriei. A reuşit trista performanţă de a prăbuşi societatea românească în cea mai gravă criză de după Decembrie 1989, prin încurajarea comportamentului imoral în viaţa politică, a destructurării societăţii româneşti, şi prin aruncarea în derizoriu a actului de justiţie. Traian Băsescu, din cauza orgoliului său nemăsurat şi a conflictului cu alt orgolios, controversatul Dinu Patriciu, „baronul“ petroliberalilor, a determinat PD-L, partidul de origine, să renunţe la negocierile cu PNL şi să se alieze cu PSD, partidul foştilor nomenclaturişti PCR, pentru a forma guvernul. Astfel, a devenit „naşul“ celei mai distructive alianţe politice postdecembriste şi a oferit România pe tavă mafiei politico-economice! Tot Traian Băsescu a obligat PD-L să-i susţină fiica în campania pentru europarlamentare, încălcând orice elementar bun-simţ politic şi civic, promovând în Parlamentul European o individă a cărei singură calitate politică este aceea de „fata lu’ tăticu“! Traian Băsescu a folosit sloganul „luptei împotriva corupţiei“ doar pentru a scăpa de suspendare şi pentru a obţine simpatia românilor. Nu a fost niciodată sincer interesat să scape România de corupţie şi de corupţi. Instituţiile statului specializate în activitatea anticorupţie au devenit treptat nişte instrumente politice, lipsite de autonomie reală şi absolut ineficiente. Traian Băsescu se încăpăţânează să-şi susţină acoliţii din guvern, din parlament şi din structurile de partid, chiar şi atunci când este evident că aceştia au încălcat atât legile statului, cât şi normele moralei. Căpitanul „Să trăiţi bine!“ s-a transformat în „Uraganul Băsescu“, care pune în pericol destinul neamului nostru.
„Marele Naufragiu“ provocat de Traian Băsescu este mult mai periculos decât dezastrele cauzate de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Criptocomunistul Ion „Ilici“ Iliescu a deschis calea spre „Marele Jaf“ al anilor ’90, transformându-i pe foştii nomenclaturişti, foştii ofiţeri de Securitate şi pe foştii activişti de partid cu funcţii înalte din judeţele ţării în „miliardari de carton“ şi „baroni locali“. Urmaşii lor virusează şi acum economia naţională, administraţia publică şi au drept centru de gravitaţie Partidul Social-Democrat. În urma „Marelui Jaf“, românii au învăţat o lecţie, anume că societatea aşa-zis socialistă a fost condusă de nişte monştri cu putere de regenerare, convertiţi peste noapte din comunişti în capitalişti. „Marele Jaf“ iliescian a distrus mitul „comunismului cu faţă umană“.
Emil Constantinescu, poreclit „Ţapul“, a provocat „Marea Deziluzie“ şi a spulberat speranţa românilor că partidele istorice, alături de monarhia constituţională, ar fi fost soluţia la criza economică, politică şi morală în care agoniza România la sfârşitul anilor ’90. Românii au învăţat de la Constantinescu altă lecţie: vechimea istorică a unui partid sau sistem nu reprezintă garanţia succesului.
Traian Băsescu, prin „Marele Naufragiu“ pe care l-a provocat, a indus românilor, un gând deosebit de periculos. Traian Băsescu, alături de alianţa PDL – PSD, continuând criza provocată de guvernarea PNL, i-a determinat pe români să considere că democraţia nu este altceva decât un sistem imoral, în care domneşte „legea junglei“, un sistem ale cărui norme legale şi morale sunt doar afirmate demagogic de politicieni, fără a fi respectate. Traian Băsescu are şanse mari să rămână în istoria postdecembristă a României, ca un „gropar al democraţiei“, individul care a pus crucea la mormântul democraţiei pe care l-au săpat după Decembrie 1989 marii mafioţi ai vieţii politice româneşti. Requiescat in pace, dragă democraţie românească, şi Dumnezeu să ne ierte, că proşti şi laşi mai suntem noi, românii!