Uimitor cât de repede se schimbă atitudinile şi direcţiile publice, aproape fără să ne dăm seama. Cu nici o săptămână în urmă, PSD şi PNL repetau la nesfârşit că preşedintele Băsescu va fi obligat să accepte o înţelegere parlamentară între cele două partide, în jurul unui prim-ministru numit de ele şi neagreat de preşedinte. Ba chiar, Dan Voiculescu şi Viorel Hrebenciuc ameninţau direct cu o nouă suspendare. În viziunea liberalilor şi a pesediştilor, dreptul preşedintelui de a desemna un prim-ministru era echivalent cu o simplă semnătură: el urma să contrasemneze ceea ce nişte partide care împreună ar fi depăşit 50% i-ar fi propus. Această poziţie nu era bazată pe textul constituţional, care e limpede: preşedintele desemnează premierul după consultări. Acum, la trei zile de la alegeri, parcă această dezbatere nu ar fi existat niciodată. Un ziar titrează că „Greii PSD au făcut o pasiune nebună pentru PD-L“. Nici măcar creierele înfierbântate care se adună seara la Antena 3 nu mai susţin că Băsescu trebuie suspendat dacă nu acceptă decizia PSD + PNL. Show-ul făcut de Mircea Geoană în seara alegerilor, asumându-şi victoria de parcă era Obama, a fost menit să prelungească această stare psihologică: am câştigat, dacă Băsescu nu ne dă guvernul, atunci se opune voinţei poporului. Schema a eşuat după ce sondajele făcute în ziua alegerilor s-au dovedit false. Am fost aproape de a proclama sondajele drept substitut al alegerilor. Dezbaterile de la televiziuni au fost aproape să ne convingă că nu mai merită să numărăm voturile: puteam face guvernul după sondaje.
Privind în urmă, dezbaterea despre dreptul (sau inexistenţa sa) preşedintelui de a numi un prim-ministru la alegerea sa pare absurdă. Şi mai absurd este modul cum a încetat brusc. Ce s-a schimbat, de fapt? Nimic. PSD tot poate face o majoritate parlamentară cu PNL. Argumentul lor are aceeaşi valabilitate (câtă are) ca şi înainte de alegeri. Diferenţa între sondaje şi rezultatele oficiale are un efect pur psihologic. Că are 5% sau 1% mai multe voturi, aritmetica parlamentară rămâne la fel pentru PSD: cu PNL face o majoritate. Câştigător nu există într-un sistem cu trei partide. Hrebenciuc ne lăsa să înţelegem înainte de alegeri că nu contează ce vrea Băsescu, ei vor face un guvern şi vor merge la Cotroceni cu propunerea. Dacă Băsescu nu acceptă, e suspendat. Aşa, „pac-pac“, vorba pateticului Gigi Becali, care a ajuns la concluzia că nu se pricepe la politică (la ce s-o fi pricepând?). Acum, moderatorii întorc pe toate feţele vorbele lui Băsescu: a zis că premierul trebuie să fie aşa sau altminteri. Parcă ar fi oracolul din Delphi. Negocierile dintre partide au un aer comic: ar negocia şi nu prea. Şi PSD, şi PNL vor să dea premierul. Unde acum o lună păreau clar înţelese să izoleze PD-L, acum fiecare transmite mesaje galeşe. Repet întrebarea: ce s-a schimbat? Avem aceeaşi Constituţie, acelaşi preşedinte, echilibrul de forţe este acelaşi prezis de sondajele de dinainte de alegeri (cvasiegalitate PSD – PD-L şi PNL – partid-balama, bun de făcut majoritatea). Îmi pare că am asistat la un spectacol uşor absurd de etalare a muşchilor, de pregătire şi tatonare. Singura problemă este că, dacă îi luăm în serios şi le cântărim argumentele (aşa zice Constituţia, aşa este practica de până acum etc.), cădem în ridicol după ce ei se răzgândesc în masă. Era doar show.
