Dragostea lui? Muzica. Şi se pare că e o dragoste reciprocă.
La 21 de ani, Ioan Ionescu e un tânăr nonconformist şi plin de iubire. „Am muzica în mine de mai mult timp“, spune Ioan. Oficial, povestea lui începe în 1997, când se înscrie la Şcoala Populară de Arte din Craiova, unde studiază orga timp de patru ani. La scurt timp au venit chitara, basul şi, cel mai recent, tobele: „Cu cât mai multe, cu atât mai bine“. Ion – cum îl ştiu prietenii – nu se limitează doar la muzică: „Să cânt, să desenez şi să scriu; astea sunt cele trei mari pasiuni ale mele“. Cu desenul a plecat la Facultatea de Arte din Timişoara, dar nu pentru mult timp. După un an s-a întors acasă, iar acum e student la Litere, secţia engleză-italiană. „Vreau să îmi asigur un loc în viaţă, să găsesc o slujbă şi să câştig un ban. Muzica vreau s-o păstrez ca pasiune“, mărturiseşte Ion.
Drumul muzicii: Craiova – Timişoara şi retur
Îşi aminteşte cu plăcere de primul concert mai mare, pe care l-a susţinut cu trupa lui de atunci, Black Code: „Era undeva prin 2005-2006, la Grădina de Vară Minerva. Pur şi simplu, terasa era cucerită; erau oameni care stăteau în picioare, se zbenguiau, era ca într-o cutie de sardine“.
După Black Code, trupă din Craiova care aborda rockul alternativ, au urmat Messed Up şi Error 404 în Timişoara – ambele de punk-rock. În paralel, Ion s-a implicat în proiectul The Untitled Band: „Am simţit nevoia să compensez muzica punk cu o muzică mai liniştită; cu o trupă care să ofere pace, dragoste, balade“. Pentru trei dintre trupe, Ion a scris şi versurile. Azi, el e basist la ADN – o formaţie cu istorie din Craiova – dar susţine şi concerte solo în fiecare vineri, într-un bar din oraş.
Momentan, Ion are şi o „întâlnire între prieteni“ din care s-ar putea să se formeze o trupă: „Ne-am strâns să cântăm de plictiseală şi am văzut că sună bine, că am avea potenţial“. Nu e nimic organizat. „Mergem în sala de repetiţii cu instrumentele în braţe şi ne gândim: uite, chestia asta îmi sună mie bine la chitară, fă-mi ceva pe bass. Tu, la tobe, ţine ritmul aşa. Şi facem un jam session de două-trei ore“, spune el entuziasmat.
Inspiraţia talentatului tânăr? „Orice. Poate fi o zi frumoasă, o fată frumoasă pe care am cunoscut-o aseară. Şi-mi vin idei“. Cât despre idoli, ei sunt nenumăraţi şi „am putea discuta până mâine“. Dar merită menţionat regretatul Gary Moore, „unul dintre cei mai iubiţi soldaţi al rockului“, după cum scrie Ion pe profilul lui de Facebook. Marele chitarist în devenire are un suflet mare şi o recunoaşte cu modestie: „Atunci când mă urc pe scenă şi cânt acolo, de nebun, nu vreau decât să ofer lumii o şansă să uite de probleme“. Şi chiar dacă mai greşeşte vreun acord, publicul nu se supără; ca şi el, ştie la fel de bine că mai are mult de muncă.
Anca Ungurenuş
