2.3 C
Craiova
marți, 30 decembrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinPovestea „Reginei“ vine cu noi personaje

Povestea „Reginei“ vine cu noi personaje

În luna decembrie, telenovela „Regina“ aduce telespectatorilor personaje noi şi secvenţe inedite.

Pentru că decembrie este o lună de poveste, acţiunea telenovelei de succes, „Regina“ va fi presărată cu secvenţe inedite. Ninel Ciocoiu şi Simina Popa vor interpreta două dintre personajele care apar începând cu episodul difuzat luni, 1 decembrie, de la ora 20.30. Simina, câştigătoarea primului sezon al emisiunii „În al 9-lea cer“, joacă rolul Barcelonei, o ţigancă devenită mamă la o vârstă fragedă şi care întâmpină dificultăţi în a-şi creşte copilul, pe Babi: „Rolul mi se pare extraordinar, pentru că am parte de acţiune şi personajul este diferit de ceea ce sunt eu în realitate şi de aceea este extrem de tentant.

Am început filmările acum vreo două luni şi încă îmi tremură picioarele când se strigă «Acţiune!» şi mă consider foarte norocoasă pentru că lucrez cu o asemenea echipă. Îmi place foarte mult şi mi-aş dori să fac asta toată viaţa dacă s-ar putea“, a spus Simina.

Ambii debutanţi au mari emoţii pentru momentul în care o să apară pe micul ecran, pentru că sunt foarte curioşi să vadă secvenţele la care au muncit. Ninel Ciocoiu a început filmările în urmă cu mai bine de trei luni: „Costi, personajul meu, este un simplu băiat pe care Nea Fane îl angajează, după ce apare în barul acestuia într-un moment nepotrivit“, a spus finalistul primului sezon al emisiunii „În al 9-lea cer“. Personajul lui Ninel va avea însă o evoluţie surprinzătoare şi rolul acestuia se va complica pe parcursul acţiunii: „Îmi place mult rolul, acest băiat este un fel de «ghimpe în coastă», este mereu unde nu ar trebui să fie. Abia aştept să văd pe ecran primele episoade, pentru că sunt nişte scene foarte interesante şi sunt curios cum au ieşit“, a adăugat Ninel Ciocoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU