34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăMagazinTradiţie cu iz modern la Beharca

Tradiţie cu iz modern la Beharca

După ce şi-au invitat clienţii în decorul rustic al restaurantului cu specific românesc, gazdele de la pensiunea „Carul din stele“ au adus aceeaşi atmosferă a cătunului oltenesc şi pe teresa nou-deschisă. Scările din lemn care te conduc spre acel colţ autentic sunt susţinute de stâlpi din lemn. Nu lipsesc din decor nici săniile sau carul de odinioară, din acelaşi material, şi nici vechea moară de apă. Stâlpii din lemn de pe pardoseală se îmbină armonios cu modernul.

Câteva ulcele stau aşezate pe la grinzile care susţin acoperişul din lemn „afectat de trecerea timpului“, căci, din loc în loc, câteva scânduri „poartă“ rupturi decorative. Tot aici împart locul şi câţiva ştiuleţi de porumb, semn că recolta a fost bogată. Ici-colo, câteva mănunchiuri de nuiele completează imaginea. Pe un leagăn de lemn, un fier vechi de călcat pare să fi fost uitat de gospodină. Şi-n tot acest decor pitoresc, un miros ademenitor de pastramă îl cucereşte chiar şi pe cel mai pretenţios client. Carafele de vin de Segarcea, platourile ţărăneşti, mireasma de pâine de casă nu au cum să nu te cucerească. Şi pentru ca impresia de rustic să fie cât mai autentică, bucătăria de vară te lasă să te desprinzi total de cotidian. Cuptorul de pâine, ceaunul în care mâncărurile felurite fierb molcom, proţapul unde carnea perpelită la foc prinde o aromă delicioasă ţi se înfăţişează într-un colţ al terasei.

Clientul dornic să guste puţin din apetisantele murături poate să o facă tot în bucătăria de vară. Lângă toate acestea, într-un cuptor special se rumeneşte alt fel de mâncare, actual, dar care se asortează de minune decorului general: pizza de familie. Mâncarea ca la bunica acasă, locul încântător de rustic te cuceresc de îndată, aşa că orele se scurg fără să-ţi dai seama şi nici nu ştii când bate miezul nopţii. Noua terasă a pensiunii „Carul din stele“ este locul care îţi smulge cu siguranţă promisiunea că te vei retrage pentru câteva ore la umbra copacilor care străpung acoperişul din lemn şi vei gusta din delicioasele mâncăruri româneşti. Aşa că, atunci când pofta de o ciorbă de fasole cu ciolan nu vă mai dă pace, Beharca va fi destinaţia aleasă. Şi dacă nu este suficient, puteţi alege cârnăciorii de casă, de toate sortimentele, sau pastrama cu mămăliguţă, toate udate din plin cu vinul casei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII