28.6 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Accident pe Drumul Expres 12. Două persoane, rănite

Olt: Accident pe Drumul Expres 12. Două persoane, rănite

Un accident soldat cu doi răniţi s-a produs luni seară pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, în zona localităţii Jitaru. Au fost implicate un TIR şi un autoturism.

„Potrivit poliţiştilor, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Sânnicolau Mare, județul Timiș“, potrivit IPJ Olt.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 57 de ani și o femeie pasageră în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citeşte şi: Angajaţii din sistemul bugetar au declanşat a doua zi de proteste

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS