Salvatorii Detașamentului Slatina au intervenit în această seară în municipiul Slatina, pe strada Banului, la un accident rutier.
La locul evenimentului au acționat o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin au intervenit și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt.
Un autoturism, în care se aflau trei persoane cu vârste între 20 și 49 de ani, a căzut într-un canal de deversare adânc de aproximativ zece metri.
Două victime au fost găsite în afara autoturismului, conștiente, și au fost aduse la suprafață cu ajutorul accesoriilor de salvare.
A treia persoană, conștientă, a fost găsită blocată în autoturismul răsturnat, fiind extrasă și adusă la suprafață cu ajutorul echipamentelor din dotare.
Toate cele trei victime au fost transportate la UPU Slatina.
Citește și: Român arestat în Italia pentru că a vrut să-i dea foc soției care îl părăsise

