Cristian Gălbenuşe, de 24 de ani, din Slatina, fost sportiv de performanţă, a fost omorât de un alt tânăr, în urma unui conflict spontan, care a avut loc, sâmbătă noaptea, pe terasa unui bar din Slatina, potrivit Mediafax. Fostul sportiv a fost înjunghiat cu un cuţit în piept şi în pofida manevrelor de resuscitare ale medicilor sosiţi la faţa locului nu a mai putut fi salvat. Cristian Gălbenuşe a venit la o terasă din municipiu împreună cu soţia şi un alt cuplu, şi a intrat în conflict cu un grup de tineri aflaţi la altă masă.
Fostul sportiv s-a luat la bătaie cu un tânăr de 25 de ani, iar acesta din urmă a scos un cuţit cu care l-a lovit pe Cristian în zona pieptului. Băiatul a căzut la pământ, sub ochii soţiei şi ai prietenilor, care au sunat la 112.
„Pe fondul unui conflict spontan, un tânăr de 24 de ani din Slatina a fost omorât, cauza fiind preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care fac acum cercetări pentru infracţiunea de omor”, a declarat Claudia Radu, purtător de cuvânt IPJ Olt.
Şi agresorul a ajuns la spital, cu multiple traumatisme, în urma bătăii în care a fost implicat.
“În momentul de faţă, pacientul se află înternat în clinica de terapie intensivă a spitalului de neurochirurgie, este conştient, stabil hemodinamic şi respirator, dar necesită supraveghere şi tratament. La spitalul din Slatina, i s-a stabilit ca diagnostic un traumatism cranio-cerebral acut mediu, fractură cu înfundare la nivel parietal stânga, un traumatism acut facial, prin agresiune fizică”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Dacă va fi găsit vinovat, agresorul riscă până la 20 de ani de închisoare.