Aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova este prilejul pentru organizarea celei de-a XX-a ediţii a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Muzeul şi Cercetarea Ştiinţifică”, eveniment care se va desfăşura în perioada 12-14 septembrie, a informat Consiliul Judeţean (CJ) Dolj printr-un comunicat. La conferinţă vor fi prezenţi academicieni, reprezentanţi ai mediului universitar, specialişti şi cercetători din ţară şi străinătate, printre participanţii de anul acesta numărându-se academicienii Dan Munteanu şi Dumitru Murariu, profesorii universitari Ivan Iliev, de la Universitatea din Sofia, Mehmet Zeki Ildirim de la Universitatea din Burdur (Turcia), Irakli Prifti, de la Universitatea din Tirana, Mircea Varvara de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Vlad Codrea, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Gabriel Corneanu, de la Universitatea din Craiova.
Lucrările acestei ediţii a conferinţei stau sub semnul aniversării a 90 de ani de la înfiinţarea Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei. Cu această ocazie, la festivitatea de deschidere, care se va desfăşura joi, 12 septembrie, ora 10:00, în sala de şedinţe a Instituţiei Prefectului judeţului Dolj, în prezenţa oficialităţilor, vor fi înmânate plachete, medalii şi diplome unor personalităţi care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea activităţii ştiinţifice a muzeului.