20.1 C
Craiova
marți, 26 august, 2025
Știri de ultima orăLocalBugetele ministerelor cresc în 2013 pentru plata salariilor şi proiecte europene

Bugetele ministerelor cresc în 2013 pentru plata salariilor şi proiecte europene

Ministerele şi instituţiile publice al căror buget creşte în 2013 beneficiază de aceste suplimentări pentru plata salariilor, majorate în 2012 în două tranşe, cu 8% şi 7,4%, şi pentru proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile, informează agerpres.ro, citând un comunicat de presă remis azi de Ministerului Finanţelor Publice. Excepţie face Ministerul Sănătăţii, al cărui buget creşte cu 133,98%, datorită majorării transferurilor către Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.
Faţă de execuţia preliminată pe 2012, bugetul creşte pentru Administraţia Prezidenţială – 15,82%, Avocatul Poporului – 9,82%, CNSAS – 11,27%, Ministerul Apărării Naţionale – 8,18%, Secretariatul de Stat pentru Probleme revoluţionarilor – 16,39%, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat – 8,88%, ANP AGERPRES – 11,44%, în principal datorită reîntregirii salariilor bugetarilor, prin cele două tranşe aprobate în 2012.
În cazul bugetelor Ministerului Dezvoltării Regionale – plus 6,13%, Ministerului Mediului – plus 5,67%, Ministerului Educaţiei – 9,90%, Ministerului Transporturilor – plus 40,57%, Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor – plus 66,46%, creşterile au fost determinate de suplimentările pentru finalizarea proiectelor europene.
Bugetul Autorităţii Electorale Permanente scade cu 69,59%, bugetul anului trecut fiind mai mare pentru finanţarea alegerilor parlamentare şi referendumului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS