Doi bărbaţi din Coşoveni s-au ales cu câte o amendă de 500 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi dosar penal pentru distrugere, după ce duminică seară au făcut scandal într-un bar din localitate. Potrivit poliţiştilor din cadrul IPJ Dolj, duminică, în jurul orei 22.00, Daniel Marinescu, de 31 de ani, a sunat la 112 pentru a anunța că doi bărbaţi au făcut scandal în barul administrat de el. La faţa locului a fost trimisă o patrulă de poliţişti care i-a identificat pe scandalagii ca fiind Ştefan Băltărete, de 31 de ani, şi Dan Călinescu, de 45 de ani, ambii din Coşoveni.
Daniel Marinescu a precizat pentru GdS că Băltărete și Călinescu au intrat în barul său şi au lovit clienţii, după care l-au ameninţat şi au încercat să pătrundă în locuinţa sa. „Când am văzut că lucrurile degenerează, am plecat acasă şi am luat pistolul pe care îl deţin legal. Ulterior, cei doi au încercat să intre peste noi în casă, iar la ora 2.00, când poliţiştii încă luau declaraţii, au venit din nou înarmaţi cu bâte. Am fost nevoit să sun din nou la 112, pentru că poliţiştii nu au luat nici o măsură“, a precizat bărbatul. Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au mai precizat că, iniţial, cei doi scandalagii au fost amendaţi cu 500 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ulterior, pentru că patronul barului a depus plângere pentru ameninţare şi distrugere, pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice. Daniel Marinescu a pus la dispoziţia anchetatorilor şi imaginile surprinse de camerele video instalate în bar, imagini în care se vede încăierarea provocată de cei doi.
• Aldezir Marin
Scandal la Coşoveni
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei