Salariile din sectorul public și pensiile vor fi înghețate pentru anul 2012 la nivelul lunii decembrie 2011, potrivit Ordonanței nr. 80/2010 adoptate ieri de deputați, care viza inițial adoptarea unor măsuri de reducere a arieratelor și de asigurare a finanțării împrumuturilor făcute de administrațiile locale, relatează Agerpres. Proiectul a fost aprobat cu 146 de voturi pentru, 104 împotrivă și patru abțineri, iar opoziția a anunțat că îl va contesta la Curtea Constituțională a României (CCR). Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței nr. 80/2010 a fost introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților la solicitarea liderului deputaților PDL, Mircea Toader, deși opoziția a criticat acest demers, susținând că în acest caz forul se „descalifică“. La propunerea deputatului PSD Aura Vasile, programul de dezbatere a fost prelungit, după ce aceasta a sesizat că deputații nu au primit raportul asupra acestui proiect de lege. La reluarea dezbaterilor, liderul deputaților PSD, Mircea Dușa, a criticat „modul șmecheresc“ în care proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a plenului, cerând acordarea unui termen de trei zile pentru ca parlamentarii să studieze raportul. În plus, el a arătat că PSD nu va vota acest proiect de lege. În schimb, președintele Camerei, Roberta Anastase, a arătat că plenul a aprobat dezbaterea acestui act normativ în ședința de marți. În acest context, viceliderul deputaților PNL, Eugen Nicolaescu, a propus retrimiterea actului normativ la Comisia de buget, însă propunerea sa a fost respinsă de plen cu 86 de voturi favorabile, 123 împotrivă și două abțineri. El a precizat că PNL nu va vota și va contesta la CCR proiectul de lege, susținând că acesta nu întrunește condițiile legale. „Dacă majoritatea va reuși să voteze acest proiect de lege, îl vom contesta imediat la Curtea Constituțională“, a spus Nicolaescu. El a motivat că un proiect de lege nu poate fi modificat substanțial în Camera decizională. Liberalul a afirmat că a fost introdus un „noian“ de capitole noi. „În situația în care într-una din Camere, în speță Camera decizională, se introduc capitole noi care nu au de-a face cu textul inițial, proiectul de lege trebuie să se întoarcă la prima Cameră sesizată să se ia cunoștință, să se exprime asupra acestor propuneri și după aceea se întoarce la a doua Cameră, care este Camera decizională“, a explicat el. Nicolaescu a subliniat că, prin acest act normativ, pensiile nu vor fi indexate și intrarea în vigoare a Legii pensiilor se amână de la 1 ianuarie 2012 la 1 ianuarie 2013, iar salariile nu vor fi majorate. Liberalul a apreciat că actul normativ nu ar fi trebuit să fie adoptat înaintea proiectului de lege privind aprobarea indicatorilor macroeconomici ai României. Și social-democrații Viorel Ștefan și Mircea Dușa au arătat că PSD va contesta la CCR acest proiect de lege. Proiectul de lege prevede prin amendamentele adoptate că „în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011“. Aceleași prevederi sunt valabile și pentru personalul didactic și cel auxiliar, însă se arată că, începând cu luna ianuarie 2012, în cazul acestora se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. De asemenea, se stipulează că „în anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară/salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții“. În proiect se mai arată că valoarea de referință pentru salarii se menține și în anul 2012 la 600 de lei. „În anul 2012 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice“, se precizează în actul normativ. În plus, proiectul prevede că prin excepție pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul parlamentului, ale căror contracte colective de muncă își încetează valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit Anexei VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără a depăși nivelul din decembrie 2011. „În anul 2012, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“, mai stipulează actul normativ. Pe de altă parte, proiectul prevede că termenul prevăzut în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se prorogă până la 1 ianuarie 2013. Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect de lege.
Deputații au decis înghețarea pensiilor și salariilor în 2012
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

