33.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalMititelu, stăpân pe „Oblemenco“

Mititelu, stăpân pe „Oblemenco“

http:http://www.youtube.com/watch?v=n2h9whiBf7M
http:http://www.youtube.com/watch?v=EYjbu5VoIVU
http:http://www.youtube.com/watch?v=hmRJlX2EVJA
http:http://www.youtube.com/watch?v=Bj-jIgDfMns

Trupa circului Safari din Ungaria a ajuns ieri în Bănie, oprind în apropierea Complexului „Ion Oblemenco“, unde a dat nas în nas cu finanţatorul „U“ Craiova, Adrian Mititelu. Nici dresorii de lei şi de elefanţi, dar nici jandarmii şi poliţiştii nu au putut să-l îmblânzească pe finanţator, care a jignit pe toată lumea. În cele din urmă, circul a plecat în altă locaţie.

Situaţia „U“ Craiova devine tragicomică. Şi nu ar avea cum să fie altfel, judecând după prestaţia finanţatorului său, Adrian Mititelu. Ieri, Mititelu a făcut circ la reunirea lotului alb-albastru. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dolj a încheiat pe 29 iunie un contract cu SC Bohemia Studio SRL, o societate din Mangalia care impresariază Circul „Safari“ din Ungaria, prin care închiria o suprafaţă de teren din incinta Complexului „Ion Oblemenco“ în perioada 4-17 iulie, pentru susţinerea de spectacole. Circul a primit şi aprobarea Primăriei Craiova, apoi a luat drumul Băniei. Ajunsă în oraş, caravana a staţionat în locul indicat, însă aici a dat nas în nas cu Adrian Mititelu, scandalizat că elefanţii vin să-i pască iarba de pe stadion. În stilul caracteristic, Mititelu a jignit pe toată lumea: de la reprezentanţii circului până la cei ai DJST Dolj, jandarmeriei şi poliţiei locale. „Mă sunară ultraşii, să vezi ce bătaie îşi ia ăştia dacă nu pleacă de aici! Noi suntem aici de 44 de ani, e o bază sportivă. Ce caută ăştia aici? Să intre elefanţii să pască pe stadion? Întâi să mă dea pe mine afară şi după aia să dea autorizaţii!“, a spus Mititelu. Ulterior, acesta a încercat să-şi susţină cauza în faţa presei acuzând primăria, deşi clubul nu are contract de închiriere valabil pentru Complexul „Ion Oblemenco“. „Ne-au adus circul în cârcă. Ne-au băgat elefanţi, lei şi ce mai au pe aicea. Le-au adus lipite de terenul de antrenament. Ce şoc a fost pe noi să ne trezim cu 15 camioane pline cu animale! DJST are o bucată de teren în incinta stadionului. (…) Nu se poate să îmi instalezi circul în curte. Nu pot să accept să intre peste mine în curte numai pentru că ai tu o fiţuică de la primărie“, combătea finanţatorul „U“ Craiova.

Autorităţile, simpli spectatori

În tot acest timp, autorităţile locale priveau neputincioase. În loc să-l evacueze pe Mititelu şi să-l invite la secţie, atât poliţia, cât şi jandarmeria s-au spălat pe mâini. Jandarmeria a anunţat că i-a aplicat o amendă de 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice, iar poliţia susţine că nu s-a înregistrat oficial nici o sesizare. „Primăria şi DJST s-au înţeles să rezolve problema şi au găsit altă locaţie. Noi am cerut ambelor părţi actele şi vă vom ţine la curent cu ce se va întâmpla. Am audiat diverse persoane, nu însă şi pe Adrian Mititelu, care va fi citat ulterior“, a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. Nu a reacţionat nici viceprimarul Mărinică Dincă, cel care a dat autorizaţia circului şi a fost numit „cretin“ de Mititelu. Primăria a anunţat că nu vrea să răspundă provocărilor finanţatorului „U“ Craiova. Natalia Andrei, şefa DJST Dolj, a rămas mască la cele petrecute. „Terenul pe care l-am închiriat şi pe care îl administrăm aparţine Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Trebuia să încasăm 5.600 de lei, dar nu putem din cauza acestei persoane private, cu care avem trei litigii pentru plata unor datorii şi evacuarea cantonamentului din Lunca Jiului. Craiova a ajuns de râsul României!“, a spus Natalia Andrei. Într-adevăr, Fotbal Club „U“ Craiova nu are contract de închiriere sau concesiune nici pentru cantonament şi nici pentru Complexul „Ion Oblemenco“, pentru care primăria a făcut o acţiune în instanţă pentru evacuare.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

53 COMENTARII