44, 56 şi 13 nu sunt numerele câştigătoare la loto, ci variantele de disponibilizare la care se gândeşte în prezent conducerea Spitalului Municipal „Filantropia“. Reprezentanţii unităţii medicale se chinuiesc încă din luna octombrie a anului trecut să găsească o formulă de reducere a personalului nemedical în vederea aplicării noilor normative de personal elaborate de Ministerul Sănătăţii. Însă nici până acum nu s-a ajuns la o concluzie.
Au greşit calculele
La sfârşitul lui 2010, un ordin al ministrului sănătăţii stabilea noi normative de personal în spitale, care prevedeau reducerea personalului nemedical. Pentru o unitate medicală ca „Filantropia“, cu 495 de paturi plus încă 30 de paturi de spital de o zi, acest ordin ar fi dus la reduceri de personal nemedical. Printre cei care ar fi trebuit să plece acasă ar fi fost şi două treimi din angajaţii TESA.
Nu a avut loc însă nici o disponibilizare, pentru că reprezentanţii spitalului au greşit socoteala, calculând numărul de angajaţi în funcţie de numărul total de paturi, fără să scoată paturile de spitalizare de o zi. Prin urmare, în loc de disponibilizări, la Spitalul „Filantropia“ s-a făcut doar o redistribuire, în octombrie 2010. „24 de angajaţi au trecut pe alte posturi, cu salarii mai mici“, a declarat dr. Mihaela Tătaru-Abagiu, managerul unităţii.
Ministerul Sănătăţii a observat greşeala şi a cerut, de curând, conducerii să refacă socoteala. Spitalul trebuie acum să mute înapoi pe posturi oamenii redistribuiţi în octombrie (cărora trebuie să le plătească şi diferenţe salariale) şi abia apoi să facă disponibilizări. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu se ştie în prezent câţi oameni vor fi disponibilizaţi. „La început au fost propuse 44 de persoane, dar s-ar fi ajuns la disponibilizări colective şi atunci s-a venit cu altă propunere: să disponibilizeze 56 de oameni în două tranşe şi astfel ar fi trebuit date plăţi compensatorii. Acum s-a luat în calcul şi încurcătura cu redistribuirile din octombrie şi se discută de o reducere, pentru început, cu 13 posturi. Nu mai înţelegem nimic“, a declarat Constanţa Bărbulescu, liderul SANITAS de la Spitalul „Filantropia“.
Celălalt motiv pentru care nu se ştie câţi angajaţi trebuie să plece acasă este că nu se cunoaşte cât personal nemedical, în afară de TESA, mai are unitatea medicală.
„Spitalul trebuie să reducă cheltuielile de personal sub 70%. Pentru aceasta va trebui să aducem personalul TESA de la 71 la 27, cât prevăd actualele normative pentru un spital cu 301-500 de paturi. Reduceri sunt posibile şi la celelalte categorii de personal nemedical, al căror număr exact încercăm să-l stabilim acum“, a recunoscut managerul. Calculele se anunţă însă destul de grele, pentru că situaţia cu angajaţii întocmită de biroul RUONS nu bate cu cea de pe statele de salarii. Acestea din urmă arată că personalul nemedical depăşeşte 200, în timp ce, potrivit RUONS, ar fi 120 de persoane, fără angajaţii de la Statistică. Până când se vor limpezi apele cu privire la disponibilizări, angajaţii de la Spitalul „Filantropia“ trăiesc într-un stres permanent şi ameninţă cu proteste.

