www.europarl.europa.eu este o pagină de internet dezvoltată de Parlamentul European (PE) pentru a oferi informaţii cât mai complete publicului larg şi are secţiuni speciale dedicate alegerilor din 7 iunie din întreaga Europă. În secţiunea „Alegeri 2009“ a paginii găsiţi o hartă interactivă a Uniunii Europene şi puteţi selecta oricare dintre cele 27 de state membre pentru mai multe date. Din fişele tehnice ale ţărilor puteţi afla informaţii începând cu preşedinţii şi zilele naţionale, câţi deputaţi europeni are fiecare dintre ele, până la statistici privind speranţa de viaţă sau cât la sută din suprafaţă beneficiază de acoperire prin internet. Altă secţiune a paginii se intitulează „De ce să votăm“ şi conţine zece motive pentru a merge la vot la europarlamentare. Vi le prezentăm mai jos:
1. Da, dumneavoastră decideţi. Prin vot.
Prin votul exprimat în alegerile pentru PE, alegeţi reprezentanţii care vor influenţa viitorul şi viaţa de zi cu zi a aproape 500 de milioane de concetăţeni europeni. Dacă nu vă pasă, îi va păsa altcuiva, care va decide cine să vă reprezinte în singura adunare paneuropeană aleasă prin vot direct. Deputaţii aleşi în PE vor trasa viitorul Europei pentru următorii cinci ani. Alegeţi-vă Europa pe care o doriţi! Dacă nu votaţi, nu vă plângeţi!
2. Deputaţii europeni – vocea dumneavoastră
în Europa
Deputaţii dumneavoastră europeni reprezintă vocea dumneavoastră în Europa – de ce aţi irosi oportunitatea de a vă face auziţi? Ales o dată la fiecare cinci ani, Parlamentul European este un actor important şi puternic în procesul decizional al Uniunii Europene. Voturile sale conturează legislaţia finală a UE, care vă influenţează viaţa de zi cu zi, fie că este vorba de alimentele din farfurie, de costul unui cărucior de cumpărături, de calitatea aerului pe care îl respiraţi sau de siguranţa jucăriilor copiilor dumneavoastră.
3. Este dreptul dumneavoastră
să votaţi!
În calitate de cetăţean european, dreptul la vot în alegerile pentru PE este unul dintre drepturile dumneavoastră fundamentale, precum şi posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în modul de funcţionare a Uniunii Europene. Prin vot, hotărâţi alături de ceilalţi alegători cine vă va reprezenta pe dumneavoastră, familia şi prietenii, vecinii şi colegii de serviciu din Europa. Şi, în calitate de cetăţeni europeni, puteţi vota (sau candida!) în orice ţară din UE aţi locui, chiar dacă nu sunteţi cetăţeni ai respectivei ţări. Mai mult decât atât, nu vă costă nimic!
4. Votul este pentru poporul,
planeta şi prosperitatea dumneavoastră!
Bătrâni sau tineri, studenţi sau pensionari, femei sau bărbaţi, angajaţi sau şomeri, oameni obişnuiţi sau cu perspective alternative, orăşeni sau agricultori, Europa ne priveşte pe toţi, chiar şi atunci când nu ne dăm seama! Datorită Uniunii Europene, putem acum circula, studia sau munci uşor în străinătate. PE depune neîncetat eforturi pentru un mediu mai curat, pentru substanţe chimice mai sigure, pentru servicii şi slujbe mai bune. Este, în acelaşi timp, un fervent susţinător al drepturilor consumatorilor, al egalităţii de şanse şi al drepturilor omului atât în UE, cât şi în afara acesteia.
5. Un singur tur de scrutin – 375 de milioane
de alegători
În iunie 2009, veţi avea o oportunitate unică de a merge la vot împreună cu 375 de milioane de alegători europeni. Pentru ce? Pentru a vota atât singurul parlament transnaţional şi multilingv ales în mod direct din lume, precum şi singura instituţie a Uniunii Europene votată în mod direct! Ales de cetăţenii europeni din 1979, Parlamentul European reprezintă azi aproape o jumătate de miliard de oameni.
6. Deputaţi europeni cu greutate
În cele mai multe cazuri, deputaţii europeni au aceeaşi greutate ca şi statele membre în procesul decizional al UE. Cea mai mare parte a legislaţiei care priveşte viaţa noastră de zi cu zi este adoptată la nivelul UE de către deputaţii din PE, în cooperare cu miniştrii statelor membre. Probabil, cea mai mare parte a legislaţiei în vigoare în ţara dumneavoastră reprezintă transpunerea actelor europene votate de reprezentanţii dumneavoastră, deputaţii europeni. Şi nu numai legislaţia, ci şi fondurile pentru noi drumuri, plaje mai curate, cercetare, învăţământ, ajutor pentru dezvoltare. Deputaţii europeni decid, de asemenea, unde se duc banii noştri.
7. În curând, deputaţi europeni cu şi mai mare greutate
Cu noul Tratat de la Lisabona, de îndată ce acesta va putea fi pus în aplicare, puterea de decizie a deputaţilor europeni cu privire la afacerile europene va creşte încă o dată. Acesta va pune Parlamentul European, în calitate de legiuitor, pe picior de egalitate cu miniştrii statelor membre, în aproape toate domeniile politice ale UE. Parlamentul va alege, de asemenea, preşedintele Comisiei Europene, sporindu-şi astfel controlul asupra executivului UE. Mai mult, în calitate de cetăţeni europeni, veţi avea dreptul să iniţiaţi legislaţie europeană.
8. Votaţi pentru diversitate!
Europa îşi alege noii membri în iunie 2009. Provenind din 27 de ţări, aceşti deputaţi europeni reprezintă o gamă variată de partide politice, circumscripţii şi perspective naţionale. În PE, majoritatea deputaţilor se organizează în grupuri în funcţie de afinităţile lor politice. Astfel, Parlamentul, ca şi Europa, înseamnă diversitate, pe care acesta şi-o asumă şi o omagiază. Se vorbesc 23 de limbi în PE.
9. Este vorba de politică. Democraţie.
Iubiţi Uniunea Europeană? O urâţi? Aveţi înclinaţii de dreapta? Sau de stânga? Există o problemă care vă interesează în mod deosebit? Sunt schimbări pe care doriţi să le vedeţi? Măsuri care nu mai pot aştepta? Investiţii care trebuie realizate? Alegeţi deputaţii europeni care vă împărtăşesc viziunea şi toate dorinţele dumneavoastră pot deveni realitate. Aceasta este democraţia.
10. Un mic efort, o mare realizare
Veniţi la vot! Nu durează decât câteva minute! Îl puteţi combina cu o plimbare în parc sau cu o ieşire într-o cafenea. Faceţi un mic efort pentru a spune Europei ce doriţi. Apoi, este uşor să urmăriţi ce fac deputaţii aleşi pentru dvs.
www.europarl.europa.eu